"Scăderea temperaturii aerului în unele zone din România a determinat creşterea accentuată a consumului de gaze naturale. Romgaz asigură producţia maximă de gaze naturale din câmpurile de gaze exploatate, gaze comercializate în principal către E.ON România şi Gdf Suez România, livrând clienţilor săi la nivelul contractelor încheiate cu acestea", a precizat directorul general adjunct SNGN Romgaz, Lucian Stancu.
Conform datelor Romgaz, la finele ciclului de înmagazinare (octombrie 2011) stocurile de gaze din depozitele de Romgaz au fost la capacitate maximă.
Importul de gaze a început după ce meteorologii au emis atenţionare de vreme foarte geroasă valabilă până la jumătatea acestei săptămâni în 37 de judeţe. Conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), consumul de gaze naturale în România a totalizat 133 de milioane de MegaWati oră, în primele 11 luni din 2011, fiind mai mare cu circa 4,4% faţă de cel din perioada similară a anului precedent. 82% dintre acestea sunt gaze româneşti, iar restul din import. Preţul gazelor naturale din import a fost, în noiembrie, de 483
dolari/1.000 mc.
Fitch a retrogradat cinci ţări din zona euro, inclusiv Italia şi Şpania
Prima de risc scade, dar România rămâne pe locul 6 în rândul celor mai riscante ţări din UE
România negociază un acord preventiv de un miliard euro cu Banca Mondială Jurnal economic cu Raluca Pantazi