Revolta din stradă s-a domolit, la fel şi ninsoarea. Totuşi, în timp ce noi ne luptam cu forțele naturii, Leon Panetta, secretarul american al apărării, a ieşit la înaintare cu o serie de mențiuni s-ar zice destul de importante. Acesta a anunţat că Pentagonul va trece, de-a lungul următorilor zece ani, printr-o serie de restructurări bugetare serioase (i.e. 487 de miliarde de dolari). Totuşi, chiar şi aşa, Statele Unite vor rămâne aceeaşi invincibilă putere, capabilă să „învingă orice adeversar, oricând, oriunde.”
Surpriza nu este foarte mare, nici chiar pentru noi, cei care nu ne ocupăm în mod sistematic cu meandrele politicii internaţionale. Chestiunea reducerii efectivelor militare şi a bugetului alocat apărării vine pe mai vechiul fond al schimbării, sau mai bine spus al regândirii semnificaţiilor puterii şi al introducerii, atât în strategia guvernelor marilor puteri, cât şi pe agendele publice şi universitare a unui nou concept: smart power.
Smart Hillary
În luna noiembrie a anului trecut (i.e. 2011) apărea pe piaţă revista Time, cu titlul “Hillary Clinton and the Rise of Smart Power”. Ştim cine este Hillary, însă ne descurcăm mai greu cu semnificațiile profunde ale puterii deștepte. Și asta în primul rând pentru că am crescut, cei mai mulţi dintre noi, într-o tradiție care gândea puterea în termeni moșteniți de la Machiavelli/Clausewitz/Kennan etc., concentrând-o mai cu seamă la nivelul resurselor efective ale statelor. De-a lungul secolelor, teoreticieni și oameni de acțiune s-au căznit să găsească formule care mai de care mai sofisticate în dorinţa de izbuti să redea, simplu și cu extrem de multă precizie, măsura puterii.
De pildă, în timpul Războiului Rece, Ray Cline, înalt official al CIA, este însărcinat să le transmită liderilor politici americani starea echilibrului de putere dintre SUA și Uniunea Sovietică. Atenție, concluziile
