Potrivit anchetatorilor, presupusa grupare infracţională, în perioada 2009-2011, a introdus în mod fraudulos pe teritoriul României 15 autoturisme sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite
Afaceristul Constantin Cornel Niculoiu, din Constanţa, reţinut alături de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi angajaţi din cadrul Registrului Auto Român, a fost deferit instanţei de judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, următoarea înfăţişare fiind fixată să se desfăşoare pe data de 16 februarie. Potrivit anchetatorilor, presupusa grupare infracţională ar fi introdus în mod fraudulos pe teritoriul României 15 autoturisme sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite. Scopul învinuiţilor era ca, în final, autoturismele să fie vândute unor cumpărători de bună credinţă în vederea realizării în acest mod a unor foloase materiale injuste.
Pe data de 27 ianuarie, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 2667/3/2012, având ca obiect „înşelăciunea". Conform datelor oficiale, Cornel Constantin Niculoiu, Ion Hristache, Vasile Adrian Păun, Marian Aurel Petre, Cristian Hurmuzache, Adrian Vlăsceanu, Florin Cojocaru şi Constantin Strungaru sunt inculpaţi. Potrivit anchetatorilor, presupusa grupare infracţională, în perioada 2009-2011, a introdus în mod fraudulos pe teritoriul României 15 autoturisme (marca Audi, Mazda, BMW, Chrysler, Citroen, Opel, Volkswagen, Skoda, Mercedes Benz, Alfa Romeo, Nissan, Mitsubishi şi Dacia) sustrase sau închiriate din străinătate, fără intenţia de a fi restituite. Scopul învinuiţilor era ca, în final, autoturismele să fie vândute unor cumpărători de bună credinţă în vederea realizării în acest mod a unor foloase materiale injuste. Prejudiciul cauzat de învinuiţi prin activita