Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gerul forţează Petrom să crească importurile de gaze pentru a acoperi consumul în urcare. Romgaz a demarat importuri de sâmbătă

Publicat in Jurnalul, luni 30 ianuarie 2012 ·

Petrom a suplimentat importurile de gaze naturale pentru a acoperi cererea în creştere determinată de temperaturile scăzute, la trei zile după ce Romgaz a luat o măsură similară.

"OMV Petrom a decis să contribuie la securitatea aprovizionării în aceste condiţii grele, suplimentând importurile prin Isaccea (judeţul Tulcea - n.r.) cu o cantitate mai mare de 20% din deficitul estimat de autorităţi pentru zilele următoare, deşi avea toate vânzările de gaz acoperite cu achiziţiile şi producţia internă corespunzătoare", a anunţat compania, citată de Mediafax. Romgaz a suplimentat importurile de gaze sâmbătă, "deşi nu are competenţe pentru echilibrarea pieţei".

Petrom a mai anunţat că a înmagazinat de patru ori mai mult decât era obligată şi concomitent şi-a limitat consumul propriu de gaze.

"Petrom şi-a depăşit de peste patru ori obligaţiile legale în privinta înmagazinării de gaze, conform planului de acţiuni pentru situaţii de urgenţă aferent perioadei 2011-2012. Astfel, Petrom trebuia să stocheze 156 milioane metri cubi de gaz natural, însă a reusit să înmagazineze aproape 704 milioane metri cubi, din care 595 milioane reprezintă producţia internă şi 109 milioane metri cubi din import", potrivit companiei.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat recent că a demarat un control la 24 de societăţi din domeniul gazelor, între care şi cei mai mari furnizori E.ON şi Gaz de France SUEZ, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a asigura un stoc minim al gazelor. Petrom a suplimentat importurile de gaze naturale pentru a acoperi cererea în creştere determinată de temperaturile scăzute, la trei zile după ce Romgaz a luat o măsură similară.

"OMV Petrom a decis să contribuie la securitatea aprovizionării în aceste condiţii grele, suplimentând importurile prin Isaccea (judeţul Tulcea - n.r.) cu o cantitate

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul israelian al Apărării a declarat că președintele Macron este o „ruşine”. Ce decizie luase, anterior, Franța

Ziare.com acum o ora
Ministrul apărării din Israel, Yoav Gallant, l-a catalogat pe preşedintele francez, Emmanuel Macron, drept „o ruşine pentru naţiunea franceză şi pentru valorile lumii libere” într-o declaraţie postată pe reţelele sociale, după ce guvernul francez a

Întreruperi de curent programate în Constanța, în perioada 17- 21 octombrie 2024. Zonele afectate

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele ElectriceDobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care

Salariul minim va fi 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025, anunță Guvernul

Libertatea acum 6 ore
În şedinţa Comitetului Naţional Tripartit de miercuri, 16 octombrie, s-a decis că de la 1 ianuarie 2025 salariul minim să fie de 4.050 de lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. În plus, anul viitor va fi menținută măsură scutirii de taxe pentru 30

Pe final de mandat, Biden îi promite lui Zelenski un nou ajutor militar, de 425 de milioane de dolari. Ce arme va primi Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri, 16 octombrie, în cadrul unei convorbiri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 de milioane de dolari şi care include în special "capaci

Preşedintele PNL: Când vine vorba de alegeri, contează şi persoana, dar contează foarte mult partidul / Întrebat dacă se teme de maşinăria de vot a PSD: Cetăţenii au avut grijă să nu lase puterea deplină într-o singură mână

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, într-un interviu difuzat miercuri seară, că este optimist în privinţa rezultatului alegerilor, pentru că se bazează pe forţa PNL, cel mai vechi partid politic din UE. În plus, Ciucă a afirmat că PSD a ară

Țara din Europa care a înregistrat o producție record de electricitate pe bază de cărbune anul acesta

HotNews acum 4 ore
În opt din primele nouă luni din 2024, Turcia a fost cel mai mare producător de electricitate pe bază de cărbune din Europa, depăşind Germania şi Polonia, arată datele publicate de think tank-ul dedicat climei şi energiei Ember, transmite Reuters, p

PSD nu va avea candidați trimiși în judecată pe listele pentru parlamentare

Adevarul acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a ținut promisiunea publică și a obținut în cadrul Consiliul Politic Național, ca pe listele PSD de la alegerile parlamentare să nu existe niciun candidat care este trimis în judecată. Premierul exclude din start

Nicolae Ciucă: Eu am convingerea asta că noi trebuie să ne prezentăm în faţa oamenilor aşa cum suntem / Nefardat, nepoleit / Oricât de mult am farda un personaj anume, românii au puterea să vadă dincolo de de fard

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, este de părere că trebuie să se prezinte în faţa alegătorilor ”nefardat, nepoleit”, exact aşa cum este. ”Oricât de mult am farda un personaj anume, românii au puterea să vadă dincolo de de fard”, a afirmat Ciucă. Pre

Fostul preşedinte Jimmy Carter, în vârstă de 100 de ani, a votat pentru Kamala Harris

HotNews acum o ora
Fostul președinte american Jimmy Carter, care și-a exprimat dorința de a trăi suficient pentru a o vota pe Kamala Harris, a votat miercuri prin corespondență, conform fundației sale, la 15 zile după ce a împlinit 100 de ani, relatează AFP. Fostul l

Ciolacu pretinde că a ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană privind planul fiscal de reducere a deficitului

Wall-Street.ro acum 12 ore
Guvernul "a ajuns la o înţelegere" cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal de reducere a deficitului, a declarat premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat că este esenţial că experţii CE au fost de acord că România are nevoie de perioada c

Vremea

București
acum

11°
joi

10°/15°
vin.

7°/14°
sâm.

6°/13°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

5°/12°
vin.

4°/12°
sâm.

3°/12°
dum.

5°/13°
Constanta
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

3°/13°
dum.

3°/13°
Timisoara
acum

joi

5°/18°
vin.

6°/17°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/16°