Unul dintre cele mai comentate aspecte ale ACTA este cel cuprins la articolul 27, aliniatul 4 din tratat. ZIUA VECHE vă prezintă textul integral al Acordului Comercial de Combatere a Contrafacerii (ACTA).
Potrivit articolul 27, aliniatul 4 din tratat, o ţară poate să furnizeze, în conformitate cu legile sale, “autorităţilor competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informaţii pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerţ sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe şi atunci când astfel de informaţii sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective”.
România a semnat, pe 26 ianuarie, Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii, ACTA, un tratat care a stârnit controverse şi despre care unele voci spun că ar putea duce la crearea unei “dictaturi pe internet“.
Vezi aici textul integral al Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii (ACTA).
Grupul Anonymous a adresat un mesaj românilor, pe fondul protestelor care afectează ţara de două săptămâni, atrăgând atenţia asupra legii ACTA (Anti Counterfeiting Trade Act) care, potrivit hackerilor, va limita libertatea de exprimare şi va fi primul pas către dictatura pe Internet.
Unul dintre cele mai comentate aspecte ale ACTA este cel cuprins la articolul 27, aliniatul 4 din tratat. ZIUA VECHE vă prezintă textul integral al Acordului Comercial de Combatere a Contrafacerii (ACTA).
Potrivit articolul 27, aliniatul 4 din tratat, o ţară poate să furnizeze, în conformitate cu legile sale, “autorităţilor competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divu