Foto: Dan Marinescu / Intact Images Aşa scria pe un banner în Piaţa Universităţii. Am fost atât de tulbura­tă! Cine să fi născut asta? Stu­denţii? E trist, e dramatic, e poetic!

Ieşirea în strada începutului de an 2012 e tragică. E ca-n mărturi­si­rea lui Dostoievski: "Am văzut lucruri îngrozitoare, răniţi cărora li se tăia piciorul la operaţie, fără anes­te­zie, însă nimic nu mi s-a părut mai în­gro­zitor decât ochii unui copil bătut pe nedrept". Pentru mine, oamenii curajoşi care au ieşit în stradă sunt "un copil bătut pe ne­drept". Popoare migratoare, cu­tre­mure, turci, ruşi, ocupaţii, foamete, trădări, înşelăciuni, războaie au fă­cut sufletul acestui popor "să mocnească cu junghitura frântă" şi mai e şi marea noastră toleranţă. La noi, oricine vine îl primim cu bucurie şi-i dăm tot ce avem, chiar şi pe­tro­lul, aurul şi pădurile.

Dumnezeu ne-a dat de toate şi de ce oare credem că ele n-au sfâr­şit? Spunea Eminescu: "Un popor e ca şi un copil şi, ca oricare fiinţă or­ga­ni­că, nu poate înainta decât din sine însăşi. Blândeţea covârşitoare a poporului românesc dovedeşte că-n trecut el a trăit economiceşte mulţumit şi că a avut tot ce-i trebuia. Şi cine va merge pe firul istoriei va vedea că orice revoluţie, răscoală, răzmeriţă are cauze economice". Cauze eco­no­mi­ce, cauze economice, Doamne!

"Munţii noştri aur poartă,/ Noi cerşim din poartă-n poartă."

Era o glumă în care Dumnezeu scoate din traista Lui şi munţi, şi ape, şi climă temperată, şi păduri, şi ape minerale (ştiţi ce bogăţie de izvoare fermecate avem noi ro­mâ­nii!), şi petrol, şi aur şi ne dă... mamă! S-avem! Şi Sfântul Petru îl întreabă mirat: Ce faci, Doamne? La ăştia le dai de toate?

Şi Dumnezeu răspunde: Le dau de toate, dar ce istorie şi ce caracter le dau nu mă întrebi?

Suntem la început de an. Eu spun că l-am început bine. Pentru că,