În Polonia, unde au fost până la minus 27 de grade Celsius în sud-estul ţării, zece persoane au murit din cauza frigului la acest sfârşit de săptămână, a anunţat luni poliţia poloneză. În total, în această ţară au murit 46 de persoane din cauza frigului (22 în ianuarie, 19 în decembrie şi şapte în noiembrie). Dar cifrele sunt net mai mici decât în anii precedenţi, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei naţionale, graţie "unui început de iarnă deosebit de blând".
"Victimele frigului sunt adeseori persoane fără adăpost, cele care au făcut abuz de alcool şi persoane în vârstă", a adăugat ea.
În Bulgaria frigul siberian s-a abătut asupra ţării luni, temperaturile scăzând până la minus 24 de grade Celsius. Presa a anunţat cinci morţi în urma viscolului de săptămâna trecută. Temperaturile cele mai scăzute au fost înregistrate luni la Cirpan (sud), de minus 24 de grade Celsius, şi la Sevlievo (centru), cu minus 23,4 grade Celsius, a anunţat serviciul de meteorologie, care prevede temperaturi şi mai scăzute în zilele următoare.
În absenţa unui bilanţ oficial, presa menţiona luni cinci morţi în total din cauza viscolului de săptămâna trecută. Majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă, care s-au pierdut pe o stradă din apropierea satului lor. Spitalizările din cauza fracturilor au crescut în mod semnificativ, iar peste 170 de şcoli au fost închise.
În Polonia, unde au fost până la minus 27 de grade Celsius în sud-estul ţării, zece persoane au murit din cauza frigului la acest sfârşit de săptămână, a anunţat luni poliţia poloneză. În total, în această ţară au murit 46 de persoane din cauza frigului (22 în ianuarie, 19 în decembrie şi şapte în noiembrie). Dar cifrele sunt net mai mici decât în anii precedenţi, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei naţionale, graţie "unui început de iarnă deosebit de blând".
"Victimele frigului su