Dacă Atena nu ajunge la o înţelegere cu băncile, falimentul ei poate veni chiar în martie. Cine face însă jocurile?

Salvarea Greciei de la intrarea în incapacitate de plată depinde de finalizarea unei înţelegeri cu creditorii săi privaţi (bănci, fonduri de investiţii) pentru ca aceştia să participe voluntar la programul de restructurare a datoriei publice a statului. Negocierile sunt dure - de la dobânzi şi prelungirea scadenţelor, niciuna dintre părţile implicate nu vrea să se clintească. Cei trimişi să negocieze acest acord, reprezentanţii creditorilor privaţi, ajung astfel să întruchipeze noţiuni de multe ori abstracte precum „pieţele" sau „investitorii".

Charles Dallara, şeful reprezentanţilor creditorilor privaţi, nu este la prima întâlnire cu Grecia. În anii '70, a petrecut doi ani pe însoritele meleaguri elene, făcând parte din Marina SUA. În vârstă de 62 de ani, americanul a fost directorul băncii de investiţii JP Morgan. A deţinut funcţii publice în timpul administraţiilor Bush şi Reagan, fiind considerat un veteran al crizelor datoriilor de stat din anii '80 şi '90.

100 de miliarde de euro sunt în joc

Acum, Dallara conduce Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IIF) şi reprezintă creditorii care ar putea pierde 100 de miliarde de euro, adică jumătate din valoarea totală a obligaţiunilor guvernamentale elene pe care le deţin.

În iulie, liderii UE (în special Angela Merkel, cancelarul Germaniei), insistau ca orice nou program de asistenţă financiară externă pentru Grecia să includă şi participarea sectorului privat. Practic, ei doreau ca aceşti creditori privaţi să suporte pierderi de 20% din valoarea împrumuturilor acordate Greciei. Pretenţiile Bruxelles-ului au crescut între timp, iar creditorii privaţi au fost forţaţi să accepte „voluntar" pierderi de 50% pe împrumuturile acordate Greciei. În octombrie