Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional la preşedinţia Franţei, a fost invitata de onoare la evenimentul organizat de preşedintele Partidului Libertăţii (FPO), Heinz-Christian Strache, cel care are şanse să devină cancelarul Austriei. Extrema dreaptă europeană aflată în plină ascensiune a sărbătorit chiar de ziua comemorării Holocaustului.
Reuniunea a trezit controverse şi indignare pentru că a avut loc în vechiul palat imperial Hofburg, care găzduieşte preşedinţia austriacă, dar are şi o aripă care poate fi închiriată pentru conferinţe şi recepţii. Marine Le Pen a trebuit să aştepte ca forţele de poliţie să îndepărteze miile de protestatari veniţi să perturbe recepţia, pentru a putea valsa cu tinerii studenţi adepţi ai extremei drepte, scrie „Le Monde”.
Balul frăţiilor studenţeşti de extremă dreapta este de multă vreme un eveniment controversat. Principal rezervor de cadre al FPO, frăţiile ( Burschenschaften) numără aproximativ 4.000 de membri, grupaţi în formaţiuni mai mici ale căror nume – Aldania, Vandalia, Gothia, Silesia – trimit la o germanitate mitică.
Anul acesta polemicile au fost şi mai mari pentru că balul a coincis cu cea de-a 67-a aniversare a eliberării lagărului de concentrare de la Auschwitz iar preşedintele Republicii Austria, Heinz Fischer, şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti au comemorat evenimentul în cadrul unei ceremonii în Piaţa Eroilor, chiar lângă Hofburg. Protestatarii mobilizaţi de SOS Racisme, dar şi de verzi şi social-democraţi au cerut interzicerea balului extremiştilor. Au venit chiar şi autobuze cu protestatari din Berlin şi Frankfurt am Main. Iar responsabilii centrului de conferinţe au anunţat că din 2013 nu vor mai închiria niciun spaţiu extremiştilor.
Ascensiunea extremiştilor
Sondajele arată însă că populiştii lui Strache, continuatorul liniei fostului lider extremist Joe