Concursul anual „Tough Guy”, organizat în Perton, Anglia, a pus la încercare reizistenţa fizică şi psihică a concurenţilor. Aceştia au trebuit să treacă printr-o apă aproape îngheţată şi să alerge prin foc, scrie Daily Mail.
Ajuns la a 25-a ediţie, concursul a atras aproximativ 6.000 de participanţi din 20 de ţări, însă o treime dintre ei au eşuat. Pentru cei care cred că pot rezista să fie arşi, zgâriaţi, loviţi, electrocutaţi şi târâţi prin nămol, concursul „Tough Guy” este alegerea potrivită.
Printre probele la care sunt supuşi participanţii se numără şi “Terenurile ucigaşe”, “Bătălia de pe Somme” şi “Monstrul”. Ei se târăsc prin noroiul gros pe sub sârmă ghimpată, escaladează ziduri din lemn, evită obstacole în timp ce trec prin foc, apoi sar într-un lac aproape îngheţat.
Mai mult decât atât, organizatorii îmbrăcaţi în uniformă de camuflaj aruncă fumigene şi obuze de artilerie goale pentru a îngreuna traseul şi probele prin care trec concurenţii.
Evenimentul a fost organizat prima dată în 1986 de către grenadierul Billy Wilson şi se vrea cel mai greu concurs de supravieţuire de o zi din lume.
Fiecare dintre concurenţi trebuie să semneze înainte de probe un acord, prin care organizatorii sunt absolviţi de orice răspundere în cazul în care acesta se răneşte sau moare în timpul evenimentului.
Concursul anual „Tough Guy”, organizat în Perton, Anglia, a pus la încercare reizistenţa fizică şi psihică a concurenţilor. Aceştia au trebuit să treacă printr-o apă aproape îngheţată şi să alerge prin foc, scrie Daily Mail.
Ajuns la a 25-a ediţie, concursul a atras aproximativ 6.000 de participanţi din 20 de ţări, însă o treime dintre ei au eşuat. Pentru cei care cred că pot rezista să fie arşi, zgâriaţi, loviţi, electrocutaţi şi târâţi prin nămol, concursul „Tough Guy” este alegerea potr