Întrebările esenţiale ale omenirii nu-i preocupă doar pe teologi sau pe filosofi. În ultimele luni, scenografa Adriana Grand a trebuit să dea răspunsuri cât se poate de concrete la întrebări de genul „cum arată Raiul?" sau „cum pot fi reprezentaţi îngerii?". Toate acestea pentru a realiza decorul şi costumele noii producţii „Îngeri în America".

Din fericire, acest nou spectacol împacă teatrul cu o constantă pasiune a sa: îngerii. „Ce să spun? Îmi plac îngerii. Mi se par nişte fiinţe minunate pentru că pot îmbrăca mai multe feţe. Între timp, ­m-am şi documentat în privinţa asta. M-a marcat filmul «Angels in America». Acolo sunt reprezentaţi ca fiinţe puternice, dar şi răzbunătoare. Noi când spunem despre ceva că e angelic ne gândim numai la partea frumoasă, dar să nu uităm că există şi îngeri căzuţi. Nu ştiu exact de unde-mi vine nebunia asta cu îngerii, cert este că nu mă pot abţine să nu bag în spectacole măcar câte o aripă, cât de mică, acolo. De aceea şi prima mea expoziţie de pictură a purtat numele «Îngeri industriali». Sigur, noi ni-i dorim pe îngeri aproape ca să nu fim singuri, să ne protejeze şi ni-i imaginăm altfel, dar nu cu totul altfel decât noi. Pentru mine, îngerul e un amestec de ironie şi sublim".

Aşa îmi spusese cu câţiva ani în urmă Adriana Grand şi iată că acum a ajuns să lucreze împreună cu regizorul Victor Ioan Frunză la punerea în scenă a textului lui Tony Kushner „Îngeri în America", ce va avea curând premiera oficială la Teatrul Metropolis.

Scenografa ne-a povestit cum a gândit împreună cu directorul de scenă transpunerea în teatru a acestui text colosal şi ce probleme de scenografie a ridicat montarea.

Purgatoriul

„Textul este atât de dens şi nu sunt scene care să poată fi scoase fără a se pierde din conţinut", ne-a spus Adriana Grand. „Problema cea mai mare a acestui tip de text, nu întâmplător a fost făcut fil