Proiectul aurifer de la Roşia Montană, între cianură şi dezvoltare durabilă. Viitoarea exploatare nu are nimic de-a face cu dezvoltarea durabilă, spune Raluca Dan, de la organizaţia Re.Generation, membră a campaniei "Salvaţi Roşia Montană!". De partea sa, preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian, Ion Popescu, un susţinător al proiectului minier susţine că "cianura e mai ieftină şi mai sigură".
Proiectul de la Roşia Montană, din nou în actualitate. Tehnologia pe bază de cianuri este "mai ieftină şi mai sigură", decât orice altă procedură de extracție a aurului. O spune la RFI preşedintele Confederaţiei Sindicale Naționale Meridian, Ion Popescu, un susţinător al proiectului minier din Munţii Apuseni.
"Din punct de vedere economic, e un pilon, în primul rând creează locuri de muncă. Social, comunitatea se dezvoltă. Tehnologia pe care o folosesc pentru extragerea aurului, dacă nu se respectă, ei sunt cei care răspund. În toată lumea se extrage cu cianuri. Mai există încă patru metode (…), iar cea mai avantajoasă este cianura. Avantajoasă față de celelalte, că e mai ieftină și mai sigură. Baia de Arieș a exploatat prin cianurare de 50 de ani și nu s-a întâmplat nimic!", spune Popescu.
Viitoarea exploatare auriferă de la Roşia Montană nu are nimic de-a face cu dezvoltarea durabilă. Iată ce spune de partea sa Raluca Dan, de la organizaţia Re.Generation, membră a campaniei "Salvaţi Roşia Montană!".
"Să nu uităm că aici vorbim despre cea mai mare mină auriferă de suprafață din Europa, ceea ce nu este comparabil cu Baia de Arieș. Aici vorbim și de vestigiile arheologice și de oamenii care vor fi relocați. Nu putem vorbi de dezvoltare durabilă. Este vorba de un proiect cu o durată limitată în timp. Apoi, bun, poluatorul plătește… însă consecințele tot oamenii le vor suporta", spune Raluca Dan.
Sute de oameni au ieșit în stradă în acest w