Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de sancţiuni disciplinare pentru deţinuţii-problemă

Publicat in Vocea Brailei, luni 30 ianuarie 2012 ·

* anul trecut, la Penitenciarul Tichileşti s-au dat 362 de sancţiuni disciplinare persoanelor care au săvârşit abateri, la Penitenciarul Brăila fiind aplicate 296 de sancţiuni disciplinare * deţinuţii au reuşit să îşi aducă şi telefoane în puşcărie, în camerele de deţinere din Penitenciarul Brăila fiind găsite 208 telefoane mobile

Deţinuţii din Penitenciarele Brăila şi Tichileşti nu s-au potolit nici în spatele gratiilor, mulţi dintre ei fiind sancţionaţi anul trecut pentru diferite abateri. Ca în fiecare an, deţinuţii au reuşit să facă rost şi de telefoane mobile, prin metode numai de ei ştiute.

Astfel, numărul deţinuţilor "cazaţi" în Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti a înregistrat o creştere anul trecut. Astfel, dacă în ianuarie 2011 erau 224 de tineri în spatele gratiilor, la sfârşitul anului numărul acestora a ajuns la 274. Cu toate acestea, comparativ cu anul 2010, s-a constatat o scădere cu 40% a altercaţiilor şi agresiunilor între persoanele private de libertate, asta datorită faptului că deţinuţii au fost angrenaţi în numeroase activităţi şi cursuri de calificare. Situaţia fost prezentată de conducerea instituţiei în cadrul şedinţei de bilanţ al activităţii desfăşurate pe parcursul anului anterior. Anul trecut, deţinuţii de la Tichileşti au vorbit mult la telefon, fiind înregistrate 21.876 convorbiri telefonice efectuate, precum şi 1.114 elemente de corespondenţă primite şi distribuite către persoanele private de libertate. Ca în orice penitenciar există, însă, şi deţinuţi care, deşi se află în spatele gratiilor, continuă să creeze probleme. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Ionel Dincă, la Penitenciarul Tichileşti au fost aplicate 362 de sancţiuni disciplinare persoanelor care au săvârşit abateri disciplinare.

Nici la Penitenciarul Brăila deţinuţii nu au stat potoliţi, pe parcursul anului trecut

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 17 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 56 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°