Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii în libere

Publicat in Impact in Gorj, luni 30 ianuarie 2012 ·

Primul stagiu de pregătire al pandurilor a luat sfârşit. Gorjenii s-au întors cu emoţii din Turcia, asta după ce o noapte au fost nevoiţi să stea în Istanbul pentru că aeroportul era blocat din cauza condiţiilor meteo. Într-un final, gorjenii au decolat spre România unde au ajuns sâmbătă după-amiază. Jucătorii lui Grig au primit două zile libere pentru ca fiecare să stea alături de familie, după care vor începe din nou antrenamentele. Primele se vor desfăşura la Târgu-Jiu, iar la finalul acestei săptămâni se va pleca din nou spre Antalya pentru cantonamentul al doilea.

„Lumea e mai pretenţioasă”

După un prim cantonament, Petre Grigoraş estre mulţumit de cum s-au antrenat ai lui, dar dezamăgit de accidentările apărute în lot. Astfel, în acest moment, Grig nu se poate baza pe mai mulţi jucători care până în urmă cu ceva timp erau titulari. „Din păcate am pierdut jumătate de echipă, trei accidentaţi pe o perioadă îndelungată, alţii care au plecat. Jumătate din echipa de bază nu mai sunt şi sunt greu de înlocuit în termen scurt. Vom încerca să acoperim cât de cât golurile lăsate, chiar dacă nu putem aduce jucători de acelaşi nivel, măcar să fie aproape”, spune Grig. Tehnicianul pandurilor susţine că returul va fi unul greu şi pentru că echipa lui are obligaţia morală de a ţine ştafeta ridicată la acelaşi nivel ca în prima parte a campionatului. „Sper ca evoluţia noastră să nu fie dezamăgitoare în retur, ne-am strica imaginea după ce anul 2011 a fost unul bun pentru Pandurii. Lumea va deveni mai pretenţioasă, dar dacă nu se vor face întăriri va fi greu să ne menţinem la nivelul la care ne-am situat în turul campionatului”, declară Grigoraş.

Roberto Dumitru, chemat la naţională

Petre Grigoraş l-a luat de la echipa a doua şi în cantonamentul din Turcia, Roberto Dumitru a reuşit să impresioneze. A marcat golul victoriei în partida cu azerii de la Bak

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 43 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 43 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 59 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 52 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 25 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 29 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°