Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de inchisoare, luni, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in procesul "Trofeul calitatii", in care este acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.
Potrivit Mediafax, pedeapsa aplicata este cu executare.
Cristina Rotaru, unul dintre cei trei judecatori din complet, a considerat ca Nastase trebuie achitat in acest dosar pe motiv ca fapta nu exista.
Lui Nastase i-a fost interzisa pentru o perioada de doi ani exercitarea mai multor drepturi.
In acelasi dosar, Irina Jianu, inspector general de stat in cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), a fost condamnata la sase de inchisoare si cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsa la care i s-a aplicat un spor de un an, astfel ca aceasta va executa, daca sentinta va ramane definitiva, sapte ani de detentie.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL si sotii Marian Ioana si Bogdan Popovici au primit fiecare cate sase ani de detentie la care s-a aplicat un spor de un an, astfel ca pedeapsa finala care ar urma sa fie executata este de sapte ani.Decizia poate fi contestata la Completul de cinci judecatori al ICCJ.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a incheiat in 9 ianuarie cercetarea judecatoreasca in dosarul "Trofeul calitatii", instanta anuntand atunci ca se va pronunta in 23 ianuarie in aceasta cauza, cand a amanat pentru luni, 30 ianuarie.Fostul premier Adrian Nastase a declarat, la ultimul termen de judecata, ca este nevinovat si ca procesul este unul politic. "Este o legitate ca cei care castiga alegerile sa faca dosare politice celor care le pierd. Nu am nicio legatura cu ‘Trofeul calitatii’", a spus Adri