Pe 31 ianuarie, cu un an în urmă, a plecat dintre noi, întru fericirea cea veșnică, Mitropolitul și Scriitorul Bartolomeu Valeriu Anania, lăsând un gol imens în ierarhia și spiritualitatea ortodoxă. Poposesc, astăzi, în această pagină de ziar, ca să zicem împreună, stimați cititori, odihnă în veci, după vrednicia sa, părintelui nostru Bartolomeu Valeriu Anania, care, de-a lungul unei vieţi mereu ameninţată de primejdii şi zbucium, dar totodată încărcată de roade, lumină şi credinţă, a întors la Dumnezeu mii, sute de mii de rătăciţi, fiind un neîntrecut păstor vizionar; să-l venerăm pe cel care a plecat dintre noi, dar care se află permanent între noi. ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, spirit enciclopedic creştin, patriarh al culturii naţionale, a fost un mare maestru al cuvântului românesc, care ne-a povățuit să-l ocrotim precum îngerii pe Maica Domnului.
L-am cunoscut îndeaproape, am stat de vorbă cu Vlădica Bartolomeu Anania în mai multe rânduri. Îmi amintesc, însă, cu mare drag de o întâlnire cu foarte mulţi creştini în jurul nostru, de acum un deceniu şi jumătate, când împlinea 75 de ani. Era la jumătatea lui martie și ne aflam la Glăvile, la mormintele părinţilor săi. Ce ne-a spus atunci. Ne-a spus că fiecare dintre noi, pe neprevăzute, îl întâlnim pe Dumnezeu. Că ni se arată deseori în viață, fără să băgăm de seamă lumina, dragostea, zâmbetul, bucuria, binele, frumosul, prietenia, iubirea faţă de aproape, mângâierea şi sfatul părinţilor – toate ni se îmbrăţişează sub un singur nume: Dumnezeu. Cine îl are pe Dumnezeu în suflet şi în cuget, acel om este fericit. În structura fiinţei umane există revelaţia dată de Dumnezeu de a ne întâlni cu părinţii noştri, chiar după ce şi-au înălţat sufletele la Cer. Este o revelaţie divină – ne-a spus atunci Părintele Bartolomeu – ca să ne vorbească părinţii în ziua în care ne-au dat viaţă. De-at
