Cu toate că marea majoritate a lucrărilor artistului Simion Moldovan nu se află momentan în atelierul său, simpla prezenţă printre creaţiile fără nume, în mare parte, sunt o invitaţie la contemplare. Cu aceeaşi idee pornisem în a face acest interviu, nedorind să intrăm prea mult în detalii biografice, care pot fi urmărite pe: http://www.simionmoldovan.ro/. Ceea ce am vrut, a fost să aflu gânduri, sentimente şi percepţii…
Reporter: Cum se împacă artistul Simion Moldovan cu omul Simion Moldovan?
Simion Moldovan: Eu nu prea fac diferenţe între una şi alta, în primul rând pentru că atelierul meu are o “asemănare” cu ghilimele… cu Brâncuşi, pentru că şi eu am casa-atelier. La mine şi atelierul, şi casa, sunt comune şi atunci nu prea fac diferenţe. De multe ori sunt la fel de creator şi când nu fac nimic, observând în jurul meu, descoperind tot felul de lucruri interesante şi cred că şi în Reghin se găsesc o sumedenie de lucruri interesante pe lângă care oamenii trec şi pe care nu le observă. Consider că trebuie să existe o armonie în sensul acesta, pentru că altfel, nu poţi crea în linişte, şi vorba lui Nichita: “trebuie să fii în esenţa lucrurilor” pentru că, dacă lucrezi numai după-amiaza, după munci de altă natură, e trist!
Rep.: Aveţi vreo lucrare preferată?
S.M.: Eu îmi privesc toată creaţia ca pe un tot la care ţin. Cred că sunt câteva mai reuşite sau pe care eu le-am creat în anumite condiţii sau cele mai vechi pe care timpul a pus o anumită amprentă şi îmi sunt mai dragi. Mă leagă, într-un fel… dar nu cred că am una preferată.
Rep.: Care sunt reuşitele de care vă bucuraţi cel mai mult?
S.M.: Profesional, consider că cele pe care mi le propun de acum înainte sunt cele mai interesante.
Rep.: Credeţi că lucrările dumneavoastră sunt corect percepute de către public?
S.M.: Sincer, nu prea îmi pasă. Important e să le fac
