Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Draghi, BCE: Zona euro a făcut progrese spectaculoase spre ieşirea din criza datoriilor

Publicat in Curierul, luni 30 ianuarie 2012 ·

Zona euro a făcut progrese spectaculoase spre ieşirea din criza datoriilor din zona euro care afectează regiunea din decembrie 2009, a declarat vineri, la Davos, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, transmite AFP, citează Mediafax. "Progresele sunt spectaculoase. Este uimitor, dacă se compară situaţia actuală cu cea de acum cinci luni, zona euro se află într-o altă lume", a afirmat Draghi la Forumul Economic Mondial.

El a arătat că s-au întâmplat multe lucruri pozitive pe pieţele financiare, băncile au mai mult capital, mai puţine datorii şi "sunt într-o anumită măsură imunizate faţă de caracteristicile perverse ale crizei financiare". "Dacă vă uitaţi la progresele referitoare la pactul bugetar, acum trei luni nici măcar nu se punea o astfel de problemă", a spus Draghi.

Întrebat despre depozitele masive constituite de bănci la BCE după ce instituţia le-a acordat împrumuturi pe termen de trei ani în valoare de aproape 500 de miliarde de euro, Draghi s-a declarat liniştit. "Nu poate fi altfel. Banii circulă şi revin la BCE", a spus preşedintele BCE.

În ceea ce priveşte circulaţia acestor bani în economie, Draghi s-a referit la mai multe elemente. "În primul rând, băncile care s-au împrumutat de la BCE sunt diferite de cele care au făcut depuneri", a arătat Draghi.

El a adăugat că piaţa obligaţiunilor, extrem de tensionată până acum, s-a redeschis într-o anumită măsură, astfel încât sunt anumite dovezi privind intrarea în sistemul financiar a unor miliarde de euro.

Şeful BCE a precizat că este încă prea curând de ştiut dacă împrumuturile date băncilor de către BCE finanţează cu adevărat economia reală.

Zona euro a făcut progrese spectaculoase spre ieşirea din criza datoriilor din zona euro care afectează regiunea din decembrie 2009, a declarat vineri, la Davos, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Dr

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 34 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 41 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 44 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 55 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°