Pe data de 2 februarie, francezii sărbătoresc ceea ce se numeşte „La Chandeleur” –Sărbătoarea lumânărilor. Este vorba de o sărbătoare religioasă, dar în acelaşi timp foarte populară pentru că în această zi se prepară şi se mănâncă, în familie sau cu prietenii, clătite...

Matei Vişniec ne descifrează în cele ce urmează simbolistica acestei sărbători, precum şi a clătitei:

Cine credea că acest preparat culinar, clătita, este banal şi fără semnificaţie metafizică, se înşeală. În Franţa, această „Sărbătoare a lumânărilor” se mai numeşte de altfel Sărbătoarea Clătitelor. La origine, pe 2 februarie, romanii organizau o sărbătoare în cinstea zeului Pan. Creştinismul a înlocuit-o cu o sărbătoare a purificării fcioarei Maria, la 40 de zile după Crăciun şi deci după naşterea Domnului, când pruncul a fost dus la templu. Tradiţia cere ca la miezul nopţii credincioşii să aprindă cîte o lumânare tocmai în semn de purificare, deşi tradiţii precreştine recomandau această practică pentru gonirea spiritelor rele.

Un ritual special era semnalat la vechii celţi care, pe 1 februarie, celebrau, la ieşirea din iarnă, purificarea şi fertilitatea. Tăranii ieşeau cu făclii şi plecau în procesiune la câmp, cerându-i zeiţei Brigit să le purifice pământul înainte de însămânţare.

Sărbătoarea lumânărilor mai era concepută ca o ieşire din tenebrele iernii şi, nu întâmplător, ea are loc într-un moment în care ziua începe să se lungească. Iar clătita, prin forma ei rotundă şi prin culoarea ei aurie, aminteşte de discul soarelui, ceea ce nu este greu de observat.

În Evul Mediu, şi chiar mai târziu, ţăranii francezi aveau această superstiţie, şi anume că grâul urma să fie rău în acel an dacă nu făceau pe 2 februarie o clătită. Se mai spune că unii păstrau apoi prima clătită într-un dulap, pe raftul de sus, garanţie că recoltele urmau să fie abundente. Chiar şi astăzi