Guvernele României şi Republicii Moldova se vor întruni într-o şedinţă de lucru comună, în cadrul căreia vor fi discutate subiecte ce ţin de cooperare, proiecte de infrastructură şi interconectare energetică.
Anunţul a fost făcut marţi de şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, de la Chişinău.
Potrivit lui Leancă, în cadrul întrevederii de marţi, au fost trecute în revistă agenda bilaterală şi planurile comune pentru anul curent, care urmează a fi unul memorabil din punct de vedere al integrării europene şi al relaţiilor dintre cetăţeni.
Cristian Diaconescu a menţionat că a venit la Chişinău pentru a transmite un semnal cu privire la substanţa pe care o pune în relaţia specială dintre România şi R. Moldova. “Este un moment special, deoarece ambele state încearcă să găsească soluţii pentru criza economică şi să facă faţă aşteptărilor de cooperare”, a precizat Diaconescu, citat de Moldpres.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a ţinut să infirme unele zvonuri precum că România ar intenţiona să stopeze procesul de acordare a cetăţeniei române. “Informaţia e falsă, chiar astăzi am extins secţia consulară a Ambasadei României de la Chişinău pentru a face faţă solicitărilor”. El a adăugat că, în a două jumătate a anului 2012, România va intra într-o nouă fază a planului privind liberalizarea regimului de vize. “Pot să spun moldovenilor că, în 2012, nu vor apărea elemente restrictive ce ţine de circulaţia cetăţenilor”, a spus Diaconescu.
Ministul român de externe a participat la inaugurarea unei anexe a Consulatului României la Chişinău, unde a fost prezent premierul Vlad Filat, şi ambasadorul român, Marius Lazurca. Cristian Diaconescu mai are programate întrevederi cu premierul Vlad Filat, vicepremierul pentru reintegrare, Eu