Manifestaţiile de protest din Piaţa Universităţii au servit până la urmă - cu toate disfuncţiile şi disipările revendicării - drept revelator sau declanşator, după caz, al unor atitudini şi discursuri venite din ambele direcţii ale scenei politice. Pentru că atitudinile puterii, pe de o parte, şi ale opoziţiei, pe de alta, au arătat în ce măsură amândouă, fireşte în termeni şi direcţii diferite, sunt nepregătite să răspundă convingător unor situaţii neprevăzute şi, mai mult decât atât, câtă inadecvare sau stângăcie există în discursul clasei politice în raport cu ceea ce teoria politică numeşte încă din veacul al XIX abilitatea guvernanţilor de a „simţi masele“.

Unul dintre cele mai grăitoare episoade ale scenariului incapacităţii partidelor româneşti de a-şi asuma un rol democratic este în aceste zile legat de reinventarea şi redescoperirea societăţii civile. După ce preşedintele Traian Băsescu a descoperit în discursul de pe 25 ianuarie că există o „societate civilă de bună calitate“ şi a chemat-o să pună din nou umărul la ridicarea României - în an electoral e de două ori mai preţioasă -, USL a realizat şi ea că are nevoie de propria strategie de captare a energiilor ONG-iste, într-un mod mai decis decât a reuşit până acum să o facă şi plecând probabil de la constatarea semieşecului înregistrat de tentativele de recuperare a Pieţei Universităţii. Astfel, un document devenit public săptămâna trecută în paginile României libere şi trimis, cu antetul Uniunii Social Liberale şi sub semnăturile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, tuturor ONG-urilor importante, semnatare ale comunicatului referitor la demiterea lui Teodor Baconschi, a făcut deja obiectul comentariilor mai tuturor organizaţiilor importante din sfera societăţii civile.

Documentul e structurat în trei părţi: o scrisoare introductivă, în care adresanţii sunt puşi în temă asupra intenţiilor