Ieri dimineaţă s-a înregistrat un nou record negativ de temperatură: –22 de grade Celsius
Atenţionarea Cod galben de ger n-a fost glumă. Meteorologii au anunţat că urmează dimineţi geroase, iar ieri, la Braşov s-au înregistrat –22 de grade Celsius, temperatură mai scăzută decât cea din 28 ianuarie, când, la staţia meteo de la Ghimbav au fost înregistrate –20 de grade Celsius.
Între timp, însă, ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat Cod portocaliu de ger în aproape toată ţara, inclusiv Braşovul. Atenţionarea este valabilă până în 3 februarie, când, spun meteorologii, trebuie să ne aşteptăm la temperaturi de până la – 27 de grade Celsius. Nici în timpul zilei nu ne va fi mai bine. Temperaturile maxime vor fi tot sub 0 grade Celsius. Vântul va bate cu 40-50 km/h , iar indicele de răcire va scădea sub pragul critic de -32 unităţi.
Oficialii din Ministerul Sănătăţii avertizează populaţia să ţină cont de temperaturi, să se îmbrace adecvat şi să se protejeze. Alimentaţia bogată în legume, fructe, proteine, trebuie şi ea luată în calcul, la fel ca şi igiena. În plus, vârstnicii cu afecţiuni respiratorii sau cardiace ar trebui să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig. Nu consumaţi băuturi alcoolice şi încălziţi locuinţele, vă mai sfătuiesc specialiştii din MS.
Prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, a dispus tuturor Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă monitorizarea permanentă a efectelor gerului şi aplicarea urgentă a măsurilor care se impun, cu atenţie specială în ceea ce priveşte persoanele fără adăpost.
„Atragem atenţia operatorilor economici că în cazul unor temperaturi ale aerului mai mici de -20 de grade şi/sau un indice de răcire sub valoarea de -32 (în condiţiile unui vânt intens) este necesară aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2000, privind masurile ce se i