Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soarele va uita de Pământ?! Adio, încălzire globală. Ne îndreptăm spre Epoca de Gheaţă!

Publicat in Antena 3, marți 31 ianuarie 2012 ·

Un studiu amplu realizat de britanici scoate la iveală că în ultimii 15 ani temperaturile globale nu au crescut, ba dimpotrivă au scăzut semnificativ.

Se pare că totul se repetă în istoria planetei noastre, un astfel de trend, fiind înregistrat şi în secolul al XVII-lea, când vreme de mai multe decenii temperaturile au scăzut simţitor.

În prezent Soarele se află în ciclul al 24-lea, iar momentul în care va intra în ciclul 25 va fi resimţit de toată lumea, cred britanicii.

Există şanse de 92% ca aceste date să se adeverească, iar următorul ciclu solar să aducă temperaturi foarte scăzute pe Terra. Mai mult, englezii se bazează şi pe măsurătorile făcute în peste 30.000 de staţii meteo din lume, iar datele cumulate arată că trendul crescător al temperaturilor s-ar fi oprit în anul 1997.

Astfel, peste 10 ani începe noul ciclu solar, moment în care meteorologii aşteaptă schimbări ale temperaturilor.

Un studiu amplu realizat de britanici scoate la iveală că în ultimii 15 ani temperaturile globale nu au crescut, ba dimpotrivă au scăzut semnificativ.

Se pare că totul se repetă în istoria planetei noastre, un astfel de trend, fiind înregistrat şi în secolul al XVII-lea, când vreme de mai multe decenii temperaturile au scăzut simţitor.

În prezent Soarele se află în ciclul al 24-lea, iar momentul în care va intra în ciclul 25 va fi resimţit de toată lumea, cred britanicii.

Există şanse de 92% ca aceste date să se adeverească, iar următorul ciclu solar să aducă temperaturi foarte scăzute pe Terra. Mai mult, englezii se bazează şi pe măsurătorile făcute în peste 30.000 de staţii meteo din lume, iar datele cumulate arată că trendul crescător al temperaturilor s-ar fi oprit în anul 1997.

Astfel, peste 10 ani începe noul ciclu solar, moment în care m

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum o ora
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 50 minute
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum o ora
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Un nou coronavirus, descoperit la lilieci. Este primul coronavirus similar cu MERS, care circulă în Brazilia

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au descoperit primul coronavirus similar cu MERS la liliecii din America de Sud. Detectat în statul Ceará, Brazilia, noul coronavirus prezintă similitudini cu coronavirusul care provoacă sindromul respirator din Orientul Mijlociu

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum o ora
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 8 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°