Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hacker român premiat de Google, reținut după ce a spart serverele NASA, Armatei SUA și Pentagonului

Publicat in B1 TV, marți 31 ianuarie 2012

Un hacker, cunoscut ca TinKode, a fost ridicat, marţi, pentru spargerea serverelor Armatei SUA, NASA şi Pentagonului, în investigarea acestui caz fiind implicate autorităţile judiciare americane.

Tânărul de 20 de ani urmează să fie audiat de DIICOT, fiind suspectat că atacat serverele Armatei Statelor Unite, ale NASA (National Aeronautics and Space Administration) şi Pentagonului (sediul central al Departamentului Armatei).

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală efectuează cercetări faţă de o persoană în vârstă de 20 de ani, din municipiul Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate şi în scopul obţinerii de date informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic şi perturbarea gravă a funcţionării unui sistem informatic", se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi lansat atacuri informatice şi ar fi accesat fără drept mai multe servere aparţinând armatei Statelor Unite ale Americii, în scopul obţinerii de date confidenţiale, pe care le-ar fi copiat şi transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic.

În acest scop, tânărul a conceput un program/aplicaţie informatică, pe care l-a şi oferit spre comercializare pe blog-ul personal, unde a postat şi o înregistrare video care a surprins atacurile informatice exercitate asupra site-ului oficial al administraţiei americane.

"Prin acelaşi mod de operare, învinuitul a compromis şi server-ul web aparţinând National Aeronautics and Space Administration (NASA). În sarcina învinuitului se mai reţine că a accesat în mod neautorizat, lansând atacuri informatice asupra sistemului informatic şi paginii de web aparţinând Guvernului SUA, respectiv Dep

Articolul in B1 TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 a scăzut la 4,9%, comparativ cu luna martie 2024

News.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 comparativ cu luna martie 2024 a fost 4,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna februarie 2025, rata anuală a inflaţiei a fost 5%, comparativ cu luna februarie 2024. „Indicele p

Marcel Ciolacu, noi reproșuri pentru Victor Ponta: Înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta „înjură și vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă

Un cioban din Prahova a descoperit un al doilea mormânt preistoric pe un deal din zona Urlați, după un altul găsit anul trecut / Arheologii spun că mormântul are peste 5.000 de ani și aparține perioadei timpurii a epocii bronzului

G4Media acum o ora
Cosmin Florin Dumitrache, un cioban din localitatea Ceptura, județul Prahova, a descoperit în zona Vârful Scoruș, la Urlați, un craniu, fiind l a adoua descoperire de acest gen în ultimii doi ani, anunță Observatorul Prahovean. Ciobanul a anunțat Mu

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în februarie, la 5.351 lei, faţă de luna ianuarie

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.351 lei, în luna februarie, în creştere cu 23 lei (+0,4%) faţă de luna ianuarie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În luna februarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 8.932 lei

Ungaria indică un „atac biologic” ca posibilă sursă a epidemiei de febră aftoasă

HotNews acum 49 minute
Ungaria nu pot exclude ca epidemia de febră aftoasă care a provocat închiderea graniţelor şi sacrificarea în masă a vitelor în nord-vestul ţării să fie rezultatul unui „atac biologic”, a declarat şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, Ge

Inspectorii antifraudă au blocat conturile bancare ale unei societăţi din Marea Britanie, în urma unor verficări/ Implicaţii fiscale de 2,12 milioane lei

News.ro acum o ora
Inspectorii antifraudă au blocat, în urma unor verficări, conturile bancare ale unei societăţi din Marea Britanie cu domiciliul fiscal în Constanţa, care comercializează produse şi aliaje din aluminiu, lingouri şi cochilii din aliaje de aluminiu, ma

Cod galben de vânt în mai multe zone din ţară. Ninsoare la munte

Ziarul Financiar acum 29 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt valabile în Banat, Crişana, vestul şi sudul Olteniei, Dobrogea, nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei, dar şi o avertizare Cod galben de ninsoare şi vicscol la munte. Astfel, de vineri pân

Cum va fi vremea în România până pe 12 mai: prognoza meteo detaliată pe săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Meteo săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice, nordice, centrale şi la

Trafic blocat pe DN 6, în Banat, după ce un agabaritic care transporta un tramvai a lovit un pasaj

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Traficul e blocat pe DN 6, în zona localității Teregova, din județul Caraș-Severin, după ce un transport agabaritic care transporta un tramvai a lovit partea inferioară a unui pasaj. „Trafic blocat pe DN 6 în zona loc

Israelul eliberează un deţinut palestinian arestat, în mod controversat, pe când avea 13 ani

News.ro acum 2 ore
Israelul a eliberat un bărbat palestinian care a petrecut aproape zece ani în închisoare după ce fusese arestat, în mod controversat, la vârsta de 13 ani, scrie CNN. Ahmad Manasra a revenit alături de familia sa, a declarat pentru CNN avocatul său,

Vremea

București
acum

vin.

-2°/11°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

vin.

-2°/15°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°