PwC: Contractele pe 5 ani trebuie refinanţate, dar regulile creditării sunt restrictive
Cristian Ionescu (Coface): Cei care nu pot dovedi că au capital propriu suficient au puţine şanse să primească refinanţare
Anul 2007 este unul din anii în care s-au dat cele mai multe împrumuturi. În 2012 a venit momentul în care contractele de finanţare pe 5 ani au ajuns la final, iar datoriile trebuie refinanţate. În condiţiile actuale băncile au o cu totul altă viziune şi deschidere faţă de creditare, în comparaţie cu ce se întâmpla în urmă cu cinci ani.
Potrivit unui studiu realizat de compania PricewaterhouseCoopers (PwC), la nivel global, companiile au de refinanţat datorii de peste 2.000 miliarde de dolari. În regiunea în care a fost inclusă şi România - Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), cuantumul datoriilor de refinanţat al companiilor se ridică la aproximativ 250 de miliarde de euro.
În aceste condiţii reprezentanţii companiei de audit şi consultanţă afirmă că lupta pentru a obţine refinanţare va fi una foarte dură. "Companiile s-au văzut deja puse în faţa unei monitorizări mai stricte din partea instituţiilor de reglementare şi a investitorilor. În actualul climat economic, incapacitatea de a prezenta foarte clar informaţiile legate de lichiditate şi îndatorare poate face diferenţa dintre a rămâne la suprafaţa apei sau a te îneca. Dacă firmele doresc să rămână bancabile în actualul climat financiar, informaţia financiară de calitate este esenţială", a declarat, într-un comunicat, John Webster, liderul Departamentului de audit al PwC România.
Reprezentanţii PwC România ne-au precizat că, în România, există destule resurse pentru a se refinanţa datoriile companiilor, însă condiţiile sunt altele, iar companiile trebuie să convingă băncile care sunt tot mai stricte. "Cu toate că multe bănci centrale au scăzut dobânzile de politic