Nuntă într-adevăr inedită în oraşul american Seattle: o activistă a mişcării "Occupy" s-a măritat cu... o clădire istorică din cartierul său. Ceremonia desfăşurată după toate regulile, dar cu ceva umor în plus, a fost, bineînţeles, simbolică: femeia a dorit să atragă atenţia că imobilul urmează să fie demolat, deşi nu merită o soartă atât de tristă.
Clădirea de care s-a îndrăgostit tânăra protestatară nu este nici la prima tinereţe şi nici prea atrăgătoare. Este vorba de un depozit construit cu mai bine de o sută de ani în urmă, a cărei înfăţişare nu se distinge prin nimic. Dar iubirea este adesea oarbă, aşa că mireasa a jurat să-i fie veşnic credincioasă venerabilei clădiri, care i-a răspuns... în felul său.
Fireşte, mirele nu a putut să se deplaseze la ofiţerul stării civile, aşa că nunta a avut loc în stradă. Ploaia a încercat, fără succes, să domolească entuziasmul invitaţilor, cu toţii activişti pentru diferite cauze.
Într-o notă ceva mai serioasă, mireasa a acuzat primăria că ţine partea dezvoltatorilor care vor să-i alunge din cartier pe oamenii de rând, pentru a construi locuinţe de lux.
Femeia spune că, în loc să fie dărâmat, vechiul depozit poate fi amenajat pentru a găzdui, de exemplu, un centru comunitar pentru artişti, copii şi oameni fără adăpost.
Nuntă într-adevăr inedită în oraşul american Seattle: o activistă a mişcării "Occupy" s-a măritat cu... o clădire istorică din cartierul său. Ceremonia desfăşurată după toate regulile, dar cu ceva umor în plus, a fost, bineînţeles, simbolică: femeia a dorit să atragă atenţia că imobilul urmează să fie demolat, deşi nu merită o soartă atât de tristă.
Clădirea de care s-a îndrăgostit tânăra protestatară nu este nici la prima tinereţe şi nici prea atrăgătoare. Este vorba de un depozit construit cu mai bine de o sut