Demiterea Rodicăi Culcer de la şefia Ştirilor a fost votată, pentru a doua oară, în Consiliul de Administraţie al TVR. Reprezentanţii puterii şi preşedintele Lăzescu refuză să accepte decizia.
Consiliul de Administraţie al TVR a votat, pe 31 ianuarie a.c., cu 8 voturi pentru la 5 voturi împotrivă, încetarea mandatului pensionarei Rodica Culcer la şefia Departamentului Ştiri. Cu toate acestea, Alexandru Lăzescu nu intenţionează să pună în aplicare decizia.
Cinci ore s-a dezbătut în şedinţa CA de azi cazul Rodica Culcer, la finalul căreia s-a votat, pentru a doua oară, în decurs de două săptămâni, revocarea din funcţie a pensionarei Rodica Culcer. Surse din cadrul TVR susţin că, în primele două ore, reprezentanţii Opoziţiei au încercat să-i convingă pe cei ai Puterii să pună pe ordinea de zi situaţia şefei de la Ştiri. Scandalul a început o dată cu prezentarea argumentului esenţial al reprezentanţilor Opoziţiei, prin care aceştia au demonstrat, cu acte şi cu ajutorul avocaţilor, că Rodica Culcer este menţinută ilegal în funcţie. Probele prezentate sunt indubitabile: contractul de director al Departamentului de Ştiri pe numele Rodica Culcer a fost încheiat înaintea contractului acesteia pe post de realizator. Potrivit reglementărilor TVR, nu poate fi numită în funcţia de director o persoană care nu este angajata instituţiei în cauză. În această situaţie, avocaţii au declarat contractul de angajare a Rodicăi Culcer în funcţia de director al Direcţiei Sport şi Emisiuni Informative nul de drept. Un alt argument adus în favoarea revocării lui Culcer a fost depăşirea, în ultimii doi ani, a fondului de salarii cu 800.000 de euro. Şi aceasta în condiţiile în care, pe de o parte, se vorbeşte de austeritate, dar pe pe partea cealaltă se fac angajări, Rodica Culcer fiind un exemplu în acest sens. Cumulul pensie-salariu al Rodicăi Culcer se ridică la peste 1