Durul Alexa pare un tip liniştit în afara terenului. Când începe meciul însă devine alt om. Spune că îşi ia agresivitatea din înjurăturile suporterilor adverşi, dar totodată are nevoie de afecţiunea fanilor proprii. Nu se plânge atunci când un adversar intră mai dur la el, lucru pentru care e de altfel recunoscut în fotbalul românesc. "Ar fi culmea să mă supăr chiar eu", spune el râzând.

Dan, prima întrebare este, de fapt, o curiozitate. Spune-mi, te rog, la ce se gândeşte un fotbalist înaintea unei conferinţe de presă?

Sigur, fiecare doreşte să vorbească cât mai corect. Să transmită un mesaj cât mai corect pentru că reprezintă echipa, se reprezintă pe el. E imaginea lui în joc şi cred că foarte importantă în astfel de momente este atitudinea.

Sunt anumite întrebări care pe tine, personal, te deranjează?

Normal... sunt şi din acestea, dar suntem persoane publice şi trebuie să ne asumăm acest lucru. Mă deranjează cele cu tentă, cu o anumită doză de răutate în ele. Una nejustificată, desigur.

Când erai mic îţi plăceau fotbaliştii mai duri, cum ai ajuns tu să fii ulterior, sau cei mai tehnici?

Guardiola îmi plăcea foarte mult când eram puşti, pasa foarte, foarte bine. Apoi, când am început să joc la seniori, îl admiram pe Roy Keane. Deja începuseră să îmi placă anumiţi jucători din al căror joc să mă inspir. Eu îmi formam atunci personalitatea, îmi plăcea să fiu dur. Să îmi domin adversarul fizic şi psihic.

"Ca antrenor, aş vrea jucători agresivi!"

Deci tu ţi-ai impus să fii dur în joc? Nu a fost un mod de a compensa alte defecte, cum ar fi lipsa unei tehnici foarte bune?

Absolut! A venit din interiorul meu! Am avut mereu această agresivitate şi pe parcurs doar am dezvoltat-o. Am avut antrenori care m-au ajutat să înţeleg că această duritate e un lucru benefic în joc şi, practi