Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Marţea cu ghinion la Colegiul Carol I: tablou electric topit şi conductă de apă spartă

Publicat in Adevarul, marți 31 ianuarie 2012 ·

După incidentul de azi-dimineaţă, când fumul provocat de topirea tabloului electric a dus la evacuarea a aproximativ 600 de elevi, o conductă aflată în subsolul fostului bazin de înot al liceului s-a spart, iar apa a ieşit în strada din spatele şcolii.

Două mici cascade se puteau observa în această după-amiază la ferestrele fără geamuri de la baza clădirii în care cu ani în urmă funcţiona bazinul de înot al Colegiului Naţional Carol I. Apa a inundat o porţiune din strada Gh. Bibescu.

„Este o conductă de interior, care s-a spart din cauza lipsei condiţiilor de etanşeitate şi căldură. Trebuie să intervenim cu pompe mari“, a spus Dorel Grigorie, şeful Secţiei de Apă din cadrul Companiei de Apă Oltenia.

Click pe poze pentru galerie foto

Începutul anilor 2000 însemna sfârşitul bazinului Delfinul, de la Carol I şi, odată cu asta, încetarea unora din cele mai frumoase ore de sport, cele de înot. În afara cursurilor, elevii şcolii beneficiau de gratuitate, la fel profesorii. Pentru cei veniţi din exterior era percepută o taxă, ultima dată de 300.000 de lei vechi pentru zece zile. Construită pe vremea directoratului lui Nicolae Andrei, la mijlocul anilor ’70, clădirea era prevăzută cu cinci cabine de duş pentru fete şi tot atâtea pentru băieţi, dar şi cu o saună uscată. „L-am făcut după ce am văzut un afiş, pe care scria «Practicaţi înotul!», iar lângă, «Unde, în lighean?», probabil scris de un elev“, a povestit profesorul Andrei.

Lung de 25 de metri, lat de 10, cu o adâncime de până la 1,80 metri, Delfinul era curat ca lacrima, lucru confirmat de cel care l-a administrat mai bine de un deceniu. Bazinul e acum depozit de vechituri, are ferestrele sparte, iar zidurile sunt pline de graffiti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 12 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 30 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°