Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adelina Sandu, Elena Griţcă, Cristian Nedelcu şi Sabin Stângaciu sunt campioni judeţeni la atletism

Publicat in Vocea Brailei, marți 31 ianuarie 2012 ·

Sâmbăta trecută, de la ora 9.30, la sala de atletism a CSM-ului s-a desfăşurat Campionatul Judeţean de atletism rezervat juniorilor III, competiţie la care au participat în jur de 40 de sportivi.

A fost o verificare utilă pentru atleţii brăileni, în urma căreia se vor forma loturile de la LPS şi CSM, care vor participa la concursurile zonale şi naţionale din sezonul indoor.

Cu acest prilej s-au remarcat Adelina Sandu, care a încheiat după 7:04 secunde proba de 50 m garduri, Elena Griţcă, medaliata cu bronz de la mondialele copiilor, învingătoare în proba de 50 m plat, precum şi Cristian Nedelcu, câştigător a două probe, 50 m garduri şi săritura în lungime.

"Rezultatele nu au fost nici slabe, dar nici ieşite din comun, ele sunt normale pentru perioada în care ne aflăm, am văzut unde trebuie să mai insistăm la antrenamente pentru a ne afla în formă maximă la naţionalele de sală", a declarat profesorul Nicu Roată.

Competiţia a fost organizată de către Asociaţia Judeţeană de Atletism în colaborare cu DJST, LPS şi CSM şi a fost coordonată de profesorii de la catedra de atletism a celor două grupări sportive din Brăila.

În continuare vă prezentăm primii trei clasaţi de la probele disputate sâmbătă:

- 50 m plat băieţi: 1 Sabin Stângaciu, 2 Andrei Luca, 3 Mihai Cârstei, toţi de la LPS.

- 50 m plat fete: 1 Elena Griţcă, 2 Flaviana Ţopea, Mirela Petre, toate de la LPS

- 50 m garduri băieţi: 1 Cristian Nedelcu, 2 Mihai Cârstei, Denis Ciorâtă, toţi de la LPS

- 50 m garduri fete: 1 Adelina Sandu (LPS), 2 Anca Ţolea (CSM), 3 Mirela Petre (LPS)

- săritura în lungime băieţi: 1 Cristian Nedelcu, 2 Mihai Cârstei, 3 Leonard Miron, toţi de la LPS

- săritura în lungime fete: 1 Adelina Sandu, 2 Elena Griţcă, 3 Iulia Matei, toţi de la LPS. Sâmbăta trecută, de la ora 9.30, la s

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 32 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Cargoul rusesc care s-a scufundat în Mediterană a fost ținta unui „act de terorism”, acuză proprietarul navei

HotNews acum 2 ore
Nava cargo rusească „Ursa Major”, care s-a scufundat în urmă cu două zile în Marea Mediterană, a fost ținta unui „act de terorism”, a declarat miercuri proprietarul navei, citat de agenția de stat rusă RIA Novosti, transmite Reuters. Nava, construit

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 50 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 36 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°