Numărul persoanelor care au murit din cauza frigului de la emiterea avertizării de ger a ajuns la 8, după ce în ultimele 24 de ore alte două persoane au decedat, în Hunedoara şi Galaţi.
Numărul persoanelor fără adăpost şi a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale în ultimele 24 de ore este de 275, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei ca, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.
În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protectie adecvate - căciuli, mănuşi etc.
Este recomandat ca, persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute.
De asemenea, trebuie evitat consumul bauturilor alcoolice.
În această perioadă, trebuie să se acorde o atenţie specială copiilor - evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.
Locuinţele şi spaţiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător şi trebuie evitată utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Numărul persoanelor care au murit din cauza frigului de la emiterea avertizării de ger a ajuns la 8, după ce în ultimele 24 de ore alte două persoane au decedat, în H