Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţara pentru care nu mai sunt bani de împrumut

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 ianuarie 2012 ·

Cea mai aprinsă temă a summitului a fost ideea ca Grecia să cedeze suveranitatea asupra deciziilor fiscale, propunere susţinută de nemţi şi olandezi. Sursa: REUTERS

Grecii se considerau pregătiţi la summitul de ieri, fiind aproape de un acord cu creditorii privaţi, care trebuia să le deschidă calea spre un nou împrumut de la finanţatorii internaţionali. Ceea ce le-a blocat accesul la noi fonduri au fost, însă, ultimii doi ani de ţinte neîndeplinite. Astfel, elenii au nevoie de încă un împrumut de 130 de miliarde de euro.

Înaintea summitului, ei au negociat cu creditorii privaţi, care deţin circa 200 de miliarde de euro din datoria de 350 de miliarde de euro a Greciei. Înţelegerea viza ştergerea a 50% din această datorie prin intermediul unui schimb voluntar de bonduri.

Fără rezultat

Negocierile au fost, se pare, în van. Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe, a declarat că se opune acestui sprijin, dacă Grecia nu implementeză reformele politice şi economice de care are nevoie. Este vorba de tăierea pensiilor şi anularea primelor de vacanţă acordate bugetarilor, scăderea numărului de angajaţi din sectorul public, reforme pe piaţa muncii.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a spus şi ea că o decizie cu privire la Grecia nu poate fi încă luată, în condiţiile în care troika, formată din reprezentanţii finanţatorilor externi, este încă la Atena şi nu se cunosc rezultatele întâlnirii acesteia cu băncile.

Premierul grec Lucas Papademos, numit doar de două luni în fruntea guvernului elen, este într-o situaţie extrem de dificilă.

Un comisar pentru Grecia

Olandezii şi nemţii cer deja ca UE să numească un comisar care să controleze exerciţiul fiscal al Greciei.

"Ceea ce au de făcut grecii este să demonstreze că sunt gata să implementeze pachetul de măsuri. Îi put

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°