Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurodeputata PSD Corina Creţu îi cere şefei FMI să-l retragă pe Jeffrey Franks din misiunea de la Bucureşti pentru că a petrecut cu Sorin Blejnar

Publicat in Gandul, marți 31 ianuarie 2012 ·

Vicepreşedintele PSD Corina Creţu i-a trimis o scrisoare deschisă directorului general al FMI, Christine Lagarde, în care solicită retragerea lui Jeffrey Franks din funcţia de negociator-şef cu România, pentru că ar fi participat la o petrecere "într-o staţiune de lux", alături de funcţionari.

Şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a fost invitat în acest weekend la o petrecere privată la Buşteni, pe Valea Prahovei, unde s-a sărbătorit cu miel la proţap, la final fiind "încinsă" şi o horă, conform Ştirile ProTV. La petrecere au participat, printre alţii, primarul comunei, Emanoil Savin, dar şi şeful Fiscului, Sorin Blejnar.

Corina Creţu scrie, în mesajul transmis către Christine Lagarde, că România este într-un moment extrem de delicat, în care neliniştea socială a crescut până aproape de limita exploziei. "Nu cred că FMI îşi doreşte să fie detonatorul acestei explozii. Consider că este momentul unui gest radical din partea dumneavoastră: numirea altui reprezentant al Fondului în relaţia cu România, capabil să fie neutru şi echidistant, dar mai ales să manifeste un minim de empatie cu românii atinşi de criză", a subliniat vicepreşedintele PSD.

Creţu a apreciat că este de neacceptat ca reprezentantul FMI să participe la petreceri fastuoase, alături de funcţionari ai statului.

"Este inadmisibil ca - în ţara căreia domnul Franks îi impune austeritate maximă, unde se moare de foame şi de frig la propriu, unde sunt oameni care protestează în ger pentru că nu mai pot trăi cu salariile şi pensiile pe care le au, o ţară care nu mai poate oferi servicii decente de educaţie şi de sănătate - reprezentantul FMI să participe la petreceri fastuoase, alături de funcţionari ai statului român, în restaurante de lux, din staţiuni pe care puţini români şi le pot permite", a scris Creţu în documentul transmis directorul general al FMI.

Ea a apreci

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 10 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 7 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 6 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Două pisici au ajuns la un spital din București cu simptome caracteristice consumului de droguri. Poliția a intrat pe fir

Ziare.com acum 6 ore
După ce au consultat pisicile, medicii au intrat în alertă și au anunțat poliția, care o cercetează acum pe proprietară. Femeia le-ar fi spus veterinarilor că pisicile sale ar fi consumat o substanță albă dintr-un plic pe care l-ar fi găsit într-un

Ministrul Muncii, după promulgarea legii privind salariul minim european: Urmărim reducerea sărăciei în muncă şi protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 9 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat, miercuri seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european, că se urmăreşte reducerea sărăciei în muncă şi protej

Un bucătar rus vedetă de televiziune și critic al războiului din Ucraina a fost găsit mort într-un hotel din Belgrad

Libertatea acum 9 ore
Jurnalistul Aleksei Zimin, 52 de ani, cunoscut bucătar rus, critic al regimului de la Kremlin și exilat la Londra, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Belgrad, capitala Serbiei, relatează Daily Mail și publicația Moskvich Magazine.

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°