Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul sirian la ONU: Rezoluţia Ligii Arabe, faţă în faţă cu veto-ul Rusiei

Publicat in rfi, marți 31 ianuarie 2012 ·

Statele occidentale se pregătesc pentru o nouă încercare de adoptare a unei rezoluţii cu sancţiuni dure la adresa regimului sirian. Secretarul general al Ligii Arabe va cere Consiliului de Securitate al ONU să sprijine noul plan de transferare a puterii în Siria şi de demitere a preşedintelui Bashar al-Assad.

Miniştrii occidentali de Externe vor încerca să determine Moscova să renunţe la ameninţările de a bloca orice rezoluţie împotriva Siriei. Ofensiva diplomatică vine la o zi după lupte violente între forţe guvernamentale şi rebeli, soldate cu peste 100 de morţi în toată ţara.

ONU a recunoscut că în lipsa posibilităţii de a verifica diferitele informaţii din teren, nu poate stabili numărul exact al victimelor. Estimările organizaţiei arată circa 5.400 de morţi în cele zece luni de revoltă antiAssad.

Planul propus de Liga Arabă şi sprijinit de SUA, Marea Britanie şi Franţa îi cere preşedintelui Bashar al-Assad să cedeze puterea unuia dintre adjuncţii săi. Şeful interimar al statului ar urma să numească un Guvern de uniune naţională, responsabil cu tranziţia la democraţie şi organizarea de alegeri libere. Moscova afirmă însă că planul nu ar fi echilibrat şi că ar lăsa destule posibilităţi de intervenţie în treburile naţionale ale Siriei.

Adjunctul ministrului rus de Externe a declarat în context că actuala variantă propusă de Occident şi Liga Arabă nu poate fi sprijinită de ţara sa. Rusia are o bază navală în Siria şi contracte de livrare de armament cu regimul Assad. Franţa afirmă că zece din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate susţin demersul. Numărul ar fi de ajuns ca textul să fie supus la vot. Rusia în calitate de membru permanent poate însă bloca orice rezoluţie.

Într-o evoluţie surprinzătoare, organizaţia radical-islamică Hamas a părăsit Damascul şi îşi caută un nou cartier general, pentru conducerea mişcării în exil.

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°