* luni, la primul antrenament, au participat 19 jucători
Aşa cum era programat, de luni lotul formaţiei Conpet Cireşu şi-a mutat cartierul general al pregătirilor în staţiunea Lacu Sărat şi timp de o săptămână jucătorii îşi vor încărca bateriile participând la antrenamentele cu caracter fizic pe care le conduc antrenorii Vasile Darie şi Ionel Ivan.
La acest stagiu de pregătire participă 19 fotbalişti şi anume portarii Stoica, Ghighimoc şi jucătorii de câmp Baciu, Grozea, Ilie, Cotigă, Bratu, Percă, Crăciun, Preda, Dima, Oprea, Stoian, Mirescu, Andrieş, Huţu, Popa, Popescu, Techiu.
Noutăţile din lotul formaţiei din Liga a III-a sunt Răzvan Popescu de la Arrubium Măcin, Marius Dima, Sorin Techiu şi Gabriel Preda, toţi de la echipa de juniori a clubului CF Brăila.
"Este perioada neagreată de fotbalişti, dar foarte importantă pentru ceea ce va urma. La antrenamentul de luni dimineaţă, care a durat în jur de 90 de minute, toţi s-au angrenat foarte bine la efort. Va fi un retur foarte greu, însă văd că jucătorii sunt optimişti şi, cu o pregătire bună, ne putem realiza obiectivul, menţinerea în acest eşalon", a declarat Vasile Darie.
Înainte de a intra în cantonament, Conpet Cireşu a disputat două teste de verificare, cu echipa de juniori I a CF Brăila, pe care a învins-o cu 4-1 şi cu Dunărea Gropeni din Liga a IV-a, amical căştigat de asemenea cu 4-2.
La finalul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, de la ora 15.30, Conpet Cireşu va juca o partidă amicală în deplasare la Gloria Buzău. * luni, la primul antrenament, au participat 19 jucători
Aşa cum era programat, de luni lotul formaţiei Conpet Cireşu şi-a mutat cartierul general al pregătirilor în staţiunea Lacu Sărat şi timp de o săptămână jucătorii îşi vor încărca bateriile participând la antrenamentele cu caracter fizic pe care le conduc antre