În Republica Molodva, a avut loc marţi ceremonia oficială de semnare a acordurilor privind înfrăţirea unor localităţidin municipiul Chişinău şi din judeţul Iaşi.
La eveniment au participat primari din 20 de localităţi din Republica Moldova şi România, membri ai parlamentelor de pe ambele maluri ale Prutului. Înţelegerea a fost convenită de către Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, în baza acordului de colaborare cu Prefectura judeţului Iaşi, şi prevede înfrăţirea a 10 localităţi din municipiul Chişinău cu 10 localităţi din judeţul Iaşi, transmite Moldpres.
“Infrăţirea între localităţi reprezintă o realitate pentru Europa de astăzi, deoarece un număr mare de localităţi sunt unite prin acorduri de înfrăţire. Relaţiile dintre România şi Republica Moldova vor avea doar de câştigat în urma acordurilor de înfrăţire. A venit timpul, pe lângă poduri de flori, să mai construim şi poduri de piatră”, a declarat Victor Bodiu, secretarul general al Guvernului de la Chişinău.
Preşedintele Consiliul judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a salutat sprijinul oferit de Guvernul de la Chişinău desfăşurării proiectelor transfrontaliere. Oficialul a menţionat că evenimentul de marţi reprezintă o realizare doar a unei părţi din proiectului de colaborare dintre România şi Republica Moldova.
Acorduri de înfrăţire au fost semnate între localităţile: Cricova – Cotnari, Codru – comuna Ioan Neculce, Durleşti – Miroslava, Sângera – Dumeşti, Vatra – Coarnele Caprei, Bubuieci – Ruginoasa, Budeşti – Sineşti, Ciorescu – Ciurea, Tohatin – Cucuteni şi Coloniţa – comuna Bălţaţi.
În baza acordurilor de colaborare respective, autorităţile administraţiilor publice locale ale localităţilor care se înfrăţesc vor avea posibilitatea să beneficieze de schimb de informaţii şi experienţă reciproc avantajoase pe diverse domenii comune de activitate, cum ar fi: administra