Preşedintele Traian Băsescu a spus, ieri, la Bruxelles, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că a discutat despre Afganistan şi despre problema scutului antirachetă.
"Am discutat despre Afganistan, un element-cheie al contribuţiei noastre la NATO. Vom trece eventual la o diminuare a participării noastre pe măsură ce, începând cu a doua parte a 2013, forţele afgane vor prelua o parte din misiunile pe care le execută armata română. Securitatea nu se face cadou. Am discutat problema scutului antirachetă şi am exprimat speranţa că la summitul de la Chicago acestea vor fi menţionate ca fiind parte a sistemului interimar antirachetă al NATO", a declarat Traian Băsescu.
Şeful Statului a precizat că, dacă programul de tranziţie privind Afganistanul va fi respectat, România îşi va diminua prezenţa combatantă în a doua parte a anului 2013, dar a arătat că, dacă vor exista dubii cu privire la securitatea regiunii, trupele vor fi menţinute.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, ieri, la Bruxelles, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că a discutat despre Afganistan şi despre problema scutului antirachetă.
"Am discutat despre Afganistan, un element-cheie al contribuţiei noastre la NATO. Vom trece eventual la o diminuare a participării noastre pe măsură ce, începând cu a doua parte a 2013, forţele afgane vor prelua o parte din misiunile pe care le execută armata română. Securitatea nu se face cadou. Am discutat problema scutului antirachetă şi am exprimat speranţa că la summitul de la Chicago acestea vor fi menţionate ca fiind parte a sistemului interimar antirachetă al NATO", a declarat Traian Băsescu.
Şeful Statului a precizat că, dacă programul de tranziţie privind Afganistanul va fi respectat, România îşi va diminua prezenţa combatantă în a doua parte a anului 2013, dar a arătat c