Problema iraniană pare să fi devenit subiectul favorit al posibilului prezidenţiabil Mitt Romney atunci când atacă politica externă a actualei administraţii. Îi reproşează lui Obama că este prea slab, prea idealist. Ba chiar naiv. A declarat de mai multe ori: „Dacă Obama este reales, obişnuiţi-vă cu un Iran nuclear. Dacă mă votaţi pe mine ca viitor preşedinte, Iranul nu va avea o armă nucleară“. Şi totuşi, atunci când intră în detalii, politicile pe care le are în vedere nu sunt deloc revoluţionare.
Dimpotrivă, sunt foarte asemănătoare cu cele asumate deja de Obama. Însă unde diferă cei doi sunt perspectivele legate de cum ar răspunde fiecare unui Iran care deţine arma nucleară. Este foarte probabil ca Obama să se bazeze pe o amplă strategie de descurajare şi îndiguire a ambiţiilor potenţial agresive ale Teheranului. În plus, Administraţia sa pare să subscrie la concluziile unui recent raport al RAND Corporation: „În ciuda defectelor lor, Khamenei şi Ahmadinejad sunt modele de sănătate mentală şi comportament moderat, dacă îi comparăm cu Iosif Stalin şi Mao Zedong“. În acest sens, o Administraţie Obama ar putea să dea garanţii nucleare americane statelor din Golf, oferindu-le totodată cea mai recentă versiune de scut antirachetă.
Hillary Clinton sugera acest lucru încă din 2009: „Vrem ca Iranul să ia în calcul ceea ce cred că este o evaluare justă. Dacă SUA îşi extind umbrela defensivă asupra regiunii, dacă sprijinim şi mai mult capacitatea militară a statelor din Golf, este puţin probabil că Iranul va fi mai puternic, pentru că nu va fi capabil să intimideze şi să domine, aşa cum se aşteaptă, odată ce va avea arma nucleară“. De cealaltă parte, republicanul Romney pare să fie favorabil unui bombardament strategic aerian care ambiţionează scoaterea din ecuaţie a oricărui program nuclear iranian.
„Problema cu viziunea lui Romney este că această
