Preşedintele francez a adoptat o politică de consolidare bugetară corectă abia de la izbucnirea crizei. Fapt ce l-ar putea costa mandatul la şefia Palatului Elysee.
Dacă Nicolas Sarkozy va pierde alegerile prezidenţiale, ceea ce se arată din ce în ce mai pronunţat în sondaje, măcar nu va putea spune nimeni că pe sfârşit de mandat, preşedintelui francez i-a lipsit deschiderea către reformă. În esenţă, Sarkozy mizează pe cartea germană până la capăt. În interviul său de duminică a lăudat în repetate rânduri politica lui Gerhard Schröder şi mizează pe sprijinul cancelarului Merkel în campanie. Ironia e că, în ciuda măsurilor corecte pe care le introduce, Sarkozy s-a apucat de treabă mult prea târziu. Consolidarea bugetară putea veni–după modelul Schröder–înainte de izbucnirea crizei. Astfel, preşedintele nu ar fi aruncat pe apa sâmbetei încrederea primilor săi ani de mandat.
Dincolo de măsurile de liberalizare a Franţei ce trebuiau luate de multă vreme, cea mai bună mişcare a lui Nicolas Sarkozy a fost apropierea politică şi economică de Germania. Şi aceasta a venit însă prea târziu. Înainte de criza din 2008, o astfel de tactică ar fi întărit motorul UE. Oricine va fi ales preşedinte, această decizie strategică ar trebui păstrată.
Disciplină bugetară: 25 de ţări europene adoptă Pactul Fiscal (Le Monde)
Pentru că e la modă, Hermann van Rompy a făcut Breaking News pe Twitter şi a anunţat că cele 25 de state vor introduce, printre altele, regula de aur bugetară ce va permite un control mai strict al finanţelor publice. Practic, am văzut cum s-a impus Angela Merkel pentru că Pactul Fiscal este moneda de schimb în trocul cu asistenţa financiară europeană. Reguli stricte adoptaţi, Germania vine şi veţi fi salvaţi–cam aşa ar suna tranzacţia cu Mecanismul Permanent de Stabilitate în UE şi pentru asta era nevoie de Pact.
Un mare suc
