Jorj Unciuleanu, patronul SC Hunter's Company SRL, unitate pentru care Cristian Zarafu şi Cătălin Valeriu Ispas lucrau în seara zilei de 9 septembrie 2010, va intra în atenţia Serviciului de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. Şi asta ca urmare a deciziei Elenei Mihaela Mergeane, prim procuror adjunct de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a infirmat rezoluţia cu numărul 555/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa de neîncepere a urmăririi penale faţă de Jorj Unciuleanu şi de alte două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la Jorj Unciuleanu cu privire la decizia prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, lăsându-i în acest sens şi un mesaj, însă acest lucru nu a fost posibil. Mai facem precizarea că la obţinerea opiniei sale o vom face publică imediat.
Prin rezoluţia cu numărul 555/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa din data de 10 noiembrie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi
penale faţă de Jorj Unciuleanu, Daniel Fatu şi Elena (Unciuleanu) Secicar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.9 alin. l lit. a, b, e din Legea nr.241/2005 şi art.23 din Legea 656/2001, întrucât faptele nu există. Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, din prisma criticelor formulate, procurorii au constatat că „soluţia mai sus precizată a fost netemeinică, bazându-se pe cererile incomplete care nu permit stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt şi a existenţei sau nu a faptelor reclamate". Recent, Elena Mihaela Mergeane, prim procuror adjunct de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a infirmat rezoluţia cu numărul 555/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa de neîncepere a