Primul deces a fost înregistrat, marţi dimineaţă, în localitatea Pleniţa, unde un bărbat de 80 de ani, cunoscut cu afecţiuni cardiace, a fost găsit îngheţat în zăpadă în curtea locuinţei.
"Un alt apel s-a primit în localitatea Cioroiu Nou, unde o femeie de 54 de ani a fost găsită decedată la poarta locuinţei sale. Cadavrul a fost depus la morgă pentru necropsie", a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Tot marţi, o femeie a fost găsită moartă în scara unui bloc din municipiul Craiova. Femeia nu a fost încă identificată de poliţişti.
Poliţiştii au deschis anchete în aceste cazuri.
Şi în judeţul Dâmboviţa, un bărbat de 48 de ani din comuna Moroieni a fost găsit decedat, marţi, într-o grădină din apropierea casei unde locuia. Surse judiciare nu exclud varianta ca bărbatului, cunoscut cu afecţiuni medicale, să i se fi făcut rău în timp ce lucra în gospodărie şi să fi căzut în zăpadă, apoi să fi îngheţat.
Marţi dimineaţă, Ministerul Sănătăţii anunţa că alte două persoane au murit din cauza frigului în ultimele 24 de ore, astfel că numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării de ger a ajuns la opt, iar 275 de persoane fără adăpost au fost transportate de către Ambulanţe şi SMURD la unităţi sanitare şi în centre sociale.
Primul deces a fost înregistrat, marţi dimineaţă, în localitatea Pleniţa, unde un bărbat de 80 de ani, cunoscut cu afecţiuni cardiace, a fost găsit îngheţat în zăpadă în curtea locuinţei.
"Un alt apel s-a primit în localitatea Cioroiu Nou, unde o femeie de 54 de ani a fost găsită decedată la poarta locuinţei sale. Cadavrul a fost depus la morgă pentru necropsie", a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Tot marţi, o femeie a fost găsită moartă în scara unui bloc din munic