Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimentarea cu gaze a fost oprită în centrul Capitalei! Oficial din Ministerul Economiei: "Nu sunt probleme la nivel naţional"

Publicat in Cancan, marți 31 ianuarie 2012 ·

Locuitorii din centrul Bucureştiului, dar şi localurile din zonă au rămas încă de aseară fără gaze, după ce presiunea în conductele de distribuţie din Bucureşti a coborât foarte mult din cauza gerului, potrivit "Adevărul". 60.000 de oameni au rămas fără căldură în Râmnicu Vâlcea, după ce mai multe ţevi s-au fisurat.

Transgaz a deconectat marii consumatori de gaze, pentru a fi asigurată alimentarea populaţiei, pentru că, potrivit legislaţiei privind siguranţa alimentării cu gaze, populaţia are prioritate absolută în asigurarea consumului.

Consumul de gaze la nivel naţional a crescut cu 30% faţă de o zi normală de vară, din cauza gerului, până la 65 de milioane de metri cubi pe zi.

"Distrigaz Sud Reţele a luat toate măsurile pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale la parametri normali a consumatorilor din Bucureşti. Având în vedere parametrii înregistraţi în această dimineaţă în sistemul de distribuţie, Distrigaz Sud Reţele a notificat toţi furnizorii şi clienţii deserviţi privind situaţia existentă şi a solicitat luarea tuturor măsurilor necesare pentru echilibrarea sistemului de transport", se arată într-un comunicat. "Nu există probleme în aprovizionarea cu gaze. Este adevărat, temperaturile sunt foarte scăzute. Sunt consumuri istorice. Ne-am preocupat şi există cantităţile necesare. Unii consumatori au fost limitaţi, dar toţi consumatorii vor avea gaz. Sunt întreruperi accidentale, precum cazul din Rm. Vâlcea, combinatele chimice, la fel referitor la centrul Bucureştiului", a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei Claudiu Stafie.

Locuitorii din centrul Bucureştiului, dar şi localurile din zonă au rămas încă de aseară fără gaze, după ce presiunea în conductele de distribuţie din Bucureşti a coborât foarte mult din cauza gerului, potrivit "Adevărul". 60.000 de oameni au rămas fără căldură în Râmnicu Vâlcea, d

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 36 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 56 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 32 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°