Ieri a fost duminica marilor finale. Una in care sarbii cred ca au stat toata ziua cu ochii pe televizor sa urmareasca cele trei finale in care a fost implicat sportul din aceasta tara. Da, trei finale, una la Australian Open-tenis, a doua la CE de polo, a treia la CE de handbal. Le-au castigat pe primele doua, dar nu e putin lucru ca in aceeasi zi sa ai astfel de performante, asta arata ca sportul este tratat cat se poate de serios la vecinii nostri. Asta si mereu invocatul lor spirit de luptatori, mereu hotarati, care cred pana la capat in sansa lor, devenit deja un cliseu de exprimare.

Ieri a avut loc finala masculină la tenis din cadrul turneului Australian Open. Un meci memorabil, intre primii doi tenismeni ai lumii, sarbul Novak Djokovic si spaniolul Rafael Nadal. Un meci lung de 5h si 53 minute, in care am avut parte de tenis supraomenesc, rasturnari de situatii si o proba de rezistenta fizica si psihica din partea celor doi. Nadal a fost foarte bun, dar Djokovic a fost senzational. Omul asta e deja un fenomen care m-a facut sa ma bucur sincer pentru victoria lui, desi am tinut la inceput cu spaniolul. Un meci in care fiecare a castigat ceva (desi numai Novak va ramane in istorie ca invingator) si, cu siguranta, a lasat o impresie puternica telespectatorilor de pretutindeni.

Finala CE de handbal masculin, Serbia-Danemarca, a fost castigata de nordici (21-19), care au redevenit campioni europeni, prima oara dupa 2008. Miracolul danez (au revenit dupa ce au pierdut doua din primele trei meciuri si apoi au batut pe toata lumea) a invins uraganul sarbesc (o echipa care s-a ridicat foarte mult odata cu aceasta editie si care a fost sustinuta de un public frenetic, in calitate de tara-gazda). Apararea exacta precum si inventivitatea lui Hansen sau paradele lui Landin (un portar care, incet-incet, devine unul dintre cei mai buni din lum