Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul dintre Prințul Paul și Casa Regală: pronunțarea va avea loc pe 7 februarie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 ianuarie 2012 · ·

Magistrații Înaltei Curți de Justiție și Casație au reluat procesul intentat de Prințul Paul de România familei regale. Alteța Sa încearcă să obțină calitatea de membru cu drepturi depline al Casei Regale.

UPDATE 5. Procesul s-a încheiat, pronunțarea va avea loc pe 7 februarie.

UPDATE 4. Obiectul procesului îl reprezintă, de fapt, recunoașterea sentinței Tribunalului din Lisabona, din 2 aprilie 1955, prin care Prințul Carol Mircea, tatăl lui Paul, a fost recunoscut drept fiul al Regelui Carol al II-lea.

UPDATE 3. Procesul intentat de Prințul Paul s-a reluat într-un nou complet. Președinta a anunțat, dinainte, că pronunțarea va fi amânată cu o săptămână, acesta fiind ultimul termen. Procesul a început în 1991.

UPDATE 2: Este așteptat ca astăzi să fie ultimul termen în procesul intentat de Prințul Paul, iar Înalta Curte de Justiție să rămână în pronunțare.

UPDATE: Judecătoarea Doina Popescu a făcut o cerere de abținere, invocând o relație de rudenie în procesul în care Prințul Paul solicită ca tatăl său, Carol Mircea, să fie recunoscut drept fiu legitim al lui Carol al II-lea. Procesul s-a suspendat, în vederea înlocuirii completului de judecători.

Astăzi s-ar putea hotărî dacă Prințul Carol Mircea este recunoscut și în România drept fiu legitim al Regelui Carol al II-lea, urmare a unei decizii definitive și irevocabile luată în 1955 în Portugalia și recunoscută de instanțele din Franța și Marea Britanie.

„Am câștigat de trei ori la Curtea de Apel. Normal e o dată și după aceea treci la Curtea Supremă. Din cauza problemelor tehnice, s-a reluat de trei ori. E dreptul meu să fie recunoscută această decizie”, a declarat prinţul Paul de România.

În anii ’50 şi ’60, tribunalele din trei state europene au decis ca averea Regelui Carol al II-lea al României să fie împărţită în mod egal între cei doi fii ai săi, Carol Mircea şi Mihai, fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°