Foto: Thinkstock Răzvan Manole Cernăcianu, cunoscut drept hackerul TinKode, a fost ridicat azi de anchetatorii români, pentru spargerea serverelor Armatei SUA, NASA şi Pentagonului, autorităţile judiciare americane fiind implicate în investigarea acestui caz.
Cernăcianu, 20 de ani, este în anul I la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii de Vest din Timişoara, însă avea numeroase absenţe şi luase nota 4 la singurul examen la care s-a prezentat.
"Din evidenţele pe care le avem, el a mers la laboratoare doar în primele două săptămâni, apoi apar doar absenţe. În sesiune a fost la un singur examen unde a obţinut nota 4. Probabil îl interesau alte lucruri", a declarat Decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Viorel Negru, citat de corespondentul Mediafax.
Potrivit DIICOT, tânărul ar fi lansat atacuri informatice şi ar fi accesat fără drept mai multe servere aparţinând armatei SUA, în scopul obţinerii de date confidenţiale, pe care le-ar fi copiat şi transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic. Hackerul a procedat la postarea şi divulgarea respectivelor date informatice către public prin intermediul unui jurnal tip blog şi pe un site web.
"Prin acelaşi mod de operare, învinuitul a compromis şi server-ul web aparţinând National Aeronautics and Space Administration (NASA). În sarcina învinuitului se mai reţine că a accesat în mod neautorizat, lansând atacuri informatice asupra sistemului informatic şi paginii de web aparţinând Guvernului SUA, respectiv Departamentului de Apărare - Pentagon", spune sursa citată.
În acest scop, tânărul a conceput un program/aplicaţie informatică, pe care l-a şi oferit spre comercializare pe blog-ul personal, unde a postat şi o înregistrare video care a surprins atacurile informatice exercitate asupra si