Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Pun egal în dreptul politicienilor şi nu mă ridic deasupra lor

Publicat in Antena 3, marți 31 ianuarie 2012 ·

Traian Băsescu a declarat că Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în Uniunea Economică şi Monetară, semnat de 22 de state membre UE, va schimba modul de a face politică în interiorul UE.

Preşedintele României a semnalat că România are problema demagogiei finanţate de la bugetul statului, de care se fac vinovată întreaga clasă politică.

"Nu numai România a practicat acest sport al cumpărării de voturi cu bani din bugetul de stat", a afirmat Traian Băsescu. Şeful statului a completat spunând că în România mai există o problemă, demagogia politică. "Pun egal în dreptul politicienilor şi nu mă ridic deasupra lor, dar demagogia politică a fost puternic susţinută de banii din privatizără până în 2008".

"Aduceţi-vă aminte, în 2008, pe la mijlocul anului, încă aveam în Fondul de dezvoltare 3,1 miliarde din privatizarea BCR-ului, care până la ziua alegerilor nu au mai existat nici măcar de sămânţă. Deci, până în 2008, toate privatizările au contribuit la susţinerea demagogiei politicienilor. Dacă am ajuns să avem 54 de programe sociale, 54 de programe sociale - înainte de fiecare rundă de alegeri se mai emiteau nişte ordonanţe care dădeau posibilitatea să primeşti bani de la bugetul de stat. Totul era susţinut din veniturile bugetului, dar şi din banii din privatizare, în măsură destul de importantă" a continuat preşedintele.

"Din 2008 s-au terminat banii din privatizare şi de la acel moment până astăzi, toate demagogiile s-au acoperit cu bani din împrumuturi. Deci, acest tratat introduce disciplina financiară şi fiscală şi are un mecanism de intrare în vigoare foarte simplu: el intră în vigoare la 1 ianuarie 2013 dacă, între timp, 12 state din zona euro nu ratifică tratatul. Dar dacă 12 state din zona euro ratifică tratatul înainte de 1 ianuarie, şi eu cred că se va întâmpla acest lucru, privind la determinarea

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 17 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Curs valutar 15 iulie. Euro și aurul au fost cotate în scădere

Mediafax acum o ora
Moneda europeană s-a depreciat în fața leului românesc, până la 5,0722 lei. Dolarul american a urcat la 4,3658 lei, iar francul elvețian și lira sterlină au fost cotate în scădere, la 5,4475 lei, respectiv 5,8473 lei. Gramul de aur a coborât cu mai

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

Un bărbat a aruncat cu o substanță inflamabilă în interiorul Casei de Pensii din Sectorul 6 și a amenințat că dă foc instituției

Adevarul acum 14 minute
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a aruncat, miercuri, 16 iulie, cu o substanță inflamabilă în incinta Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei și a amenințat că va da foc instituției. În spatele gestului său s-ar afla probleme personale.

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum o ora
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/35°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

17°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°