Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii pentru care -50º reprezintă normalitatea

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 februarie 2012 ·

Ceea ce noi simţim zilele acestea ca \"un frig de îngheaţă pietrele\" este pentru unele persoane o nimica toată. Sursa: REUTERS

În unele dintre cele mai friguroase locuri ale planetei oamenii nu ar avea nicio problemă la temperaturi de -20 de grade.

Organismul celor care au locuit toată viaţa în asemenea condiţii se obişnuieşte cu frigul, locuitorii se simt în largul lor cu abundenţa de haine, iar traficul nu numai că este lipsit de probleme, dar este chiar o plăcere.

Oymyakon, oraşul cu minus 71 de grade

În Oymyakon, un oraş din nordul Siberiei, locuitorii au avut temperaturi şi de -71 de grade Celsius. O medie a localităţii ar fi de -40 de grade, ceea ce pentru cei peste 500 de locuitori permanenţi nu este nimic de speriat.

Şcolile, de exemplu, se închid abia când termometrele ating -52. "Minus 50 sau 60 este de neimaginat pentru cele mai multe persoane, aşa că ei vin să vadă cum este posibil să trăieşti în asemenea condiţii", povesteşte o profesoară din oraş despre turiştii curioşi.

"Aici am experimentat cu succes temperaturi de -51 de grade", a scris un turist japonez de 84 de ani într-o carte de oaspeţi.

Un reporter BBC, invitat al familiei Vadreyev, tot din Oymyakon, descrie ritualul persoanelor care se pregătesc să iasă afară.

"În timp ce îşi îmbrăca fata, Maria, într-o haină de blană, cu căciulă de blană, eşarfă şi mănuşi, Martina Vadreyev povestea: «Normal că trebuie să ne înfofolim bine. În alte părţi ale Rusiei poţi arunca o haină pe tine, aici ţine o veşnicie să te îmbraci. Dar ne-am obişnuit. Asta este casa noastră»".

Cei care locuiesc în Nordul Europei fac glume de multe ori pe seama frigului, aşa cum îl simţim noi. "Termometrul arată -28 de grade. Este cinci seara în Mouhijarvi şi mă aştept ca temperatura să mai scadă câteva grade în timpul nopţii. Nu este anormal aici", scria Maija din Finlanda. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este tânăra de 27 de ani desemnată de Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Ziare.com acum 25 minute
Președintele ales Donald Trump a făcut o nouă alegere din cercul său de apropiați vineri și a numit-o pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziție, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în funcția de secretar de presă al Casei Albe, con

Meciul România-Kosovo, abandonat: Mircea Lucescu – Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea

News.ro acum 6 ore
Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă. „Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi sunte

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Zelenski, încrezător în noua administrație de la Washington: Războiul se va „încheia mai repede” decât în mod normal

Ziare.com acum 22 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 9 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 10 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 7 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

SUA: Contactele lui Elon Musk cu oficiali ruşi ar trebui investigate de Pentagon, cer doi senatori democraţi. „Ne pune în pericol securitatea națională”

HotNews acum 10 ore
Relatările conform cărora miliardarul american Elon Musk a avut mai multe convorbiri cu oficiali ruşi, inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, ar trebui investigate de Pentagon şi de agenţiile de aplicare a legii, pe temei de securitate naţională,

Vremea

București
acum

sâm.

0°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°