Nu mi-aş fi imaginat că-n de­mocraţia noastră înfrigurată, chiar îngheţată bocnă, se poate căsca din senin o copcă, iar dinăntrul ei, zvârrr, un licurici! Care licurici s-a pus mintenaş pe licuricit. În condiţii normale licuricitul înseamnă să sari în ajutorul celor rătăciţi în întuneric cu bobiţe salvatoare de lumină. În extrasezon, adică, bunăoară, când gerul dă târcoale şi viscolul umblă ca vodă prin lobodă pe marile bulevarde precum şi prin căpăţâna tot mai înceţoşată a lui vodă, licuricitul seamănă, o, yes, cu datul în stambă, sau cu datul în bărci, sau cu datul aramei pe faţă, sau cu datul la gioale. E vorba de gioalele, ca să nu spun picioruşele subţiri, pe care încearcă să se ţină în echilibru biata realitate autohtonă. În loc să stea pe craca diplomaţiei, conservându-şi pofta de licuricit pentru cauze care au legătură cu fişa postului său, domnul licurici Gitenstein, căci despre dumnealui este vorba, se trezi licuricind anapoda. S-ar fi cuvenit să spun ca proasta-n târg, n-o fac însă din respect pentru Benjamin Franklin, George Washington şi alţi mari oameni pe care ţara sa de origine i-a dat lumii. Lumina pe care aceştia au lăsat-o în urmă nu şi-a pierdut şi nu-şi va pierde prea curând strălucirea. Licuriceala semănătorului de bobiţe de întuneric ne-a aruncat de tot în beznă. Adică protestatarii din Piaţa Universităţii să se bucure de faptul că nu se trage cu gloanţe asupra lor?! Alo, domnu mare licurici ce pretindeţi că sunteţi, poate nu v-aţi dumirit, totuşi, în ce ţară aţi fost trimis la post. Oţi fi încurcat biletele, ajungând în centrul Europei, în loc de Coreea de Nord sau nu ştiu ce ţară africană. Ni se spuse când intrarăm în NATO şi Uniunea Europeană, chiar alde dumneavoastră ne spuserăţi, că e voie ca oamenii să le ceară celor aflaţi în fruntea ţării să plece atunci când nu-i mai vor, taman ceea se întâmplă acum la noi. Ar trebui să fie la fel ca î