Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hărădău: „Mi-e greaţă. Pun totul pe seama alegerilor. Vor mai fi conflicte“

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 · ·

Fostul secretar general al FRT, Dumitru Hărădău, a aflat de la jurnaliştii „Adevărul“ despre acest ultim scandal iscat în jurul tenisului românesc. Hărădău susţine că la Federaţia nu s-a comis nicio neregulă în perioada în care a activat el acolo şi pune tot scandalul pe seama politicului. Mai mult, fostul oficial FRT mai spune că însuşi Guvernul a efectuat în trecut un control fără a depista nicio neregulă.

Dumitru Hărădău era secretra general al Federaţiei Române de Tenis în perioada incriminată de actuala conducere a federaţiei de la Bucureşti. „Îmi vine să râd. Noi nu mai suntem acolo din 2008 şi mi se pare fabulos că se fac astfel de sesizări după atâţia ani. Este limpede că vorbim aici despre un război cu Ilie Năstase. Probabil urmează alegerile şi sunt tot soiul de interese la mijloc, pentru că altfel nu-mi explic de unde apar astfel de discuţii“, a spus Hărădău.

Tot el vorbeşte: „Conflictul dintre Dragomir şi Năstase este notoriu. Mi-aduc aminte că a fost atunci, după organizarea meciului de Cupa Davis din 2008, şi un control de la Guvern şi totul a fost în regulă. Mi-e scârbă de aceste acuze puerile. Înainte de a aduce acuzaţii şi de a strica imaginea unor oameni , mai bine s-ar uita cu mai multă atenţie în actele contabile“.

Ilie Năstase, reclamat de Federaţia Română de Tenis la DNA pentru nereguli financiare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Liberalii susţin în turul al doilea candidatura Elenei Lasconi, ”fără niciun fel de negociere” / PNL continuă guvernarea / Bolojan: Ieşirea de la guvernare doar într-un scop electoral nu ar face decât să creeze instabilitate

News.ro acum 14 minute
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni seară, că liberalii vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale candidatura Elenei Lasconi, ”fără nicio negociere”, şi vor rămâne la guvernare până după alegerile parlamenta

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă cu drone: „F-35 a devenit prea complex şi costisitor”

HotNews acum o ora
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 7 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 7 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Procurorii sud-coreeni cer o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru şeful Samsung

Mediafax acum 52 minute
Procurorii din Coreea de Sud au cerut o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi o amendă de aproximativ 375.000 de dolari pentru Jay Y. Lee, preşedintele Samsung Electronics, într-un proces ce vizează acuzaţiile de manipulare a preţurilor acţiunilor

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°