Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Megalicitaţie de 100 de milioane de lei

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 1 februarie 2012 ·

Primăria Craiova a lansat pe 20 ianuarie o licitaţie publică de proporţii impresionante: 80 de milioane de lei, plus TVA, adică aproape 100 de milioane de lei (1.000 de miliarde de lei vechi) pentru un acord-cadru privind „Lucrări de reparaţii şi întreţinere străzi, alei, trotuare şi parcări în municipiul Craiova“. Este vorba, de fapt, de un nou acord-cadru cu o durată de patru ani, similar celui încheiat cu Delta ACM ‘93 în 2009. Câştigătorul - o firmă sau o asociere de firme - ar urma să facă toate asfaltările din municipiu pe perioada menţionată.

Ofertanţilor li se cere să facă dovada executării în ultimii cinci ani a unor lucrări similare finalizate, cu o valoare cumulată de peste 29 de milioane de lei (6,64 milioane de euro). Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 7 martie 2012, ora 10.00.

Precedenta licitaţie, din 2009, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare firma Delta, a fost una „cu cântec“. Documentele de atribuire au fost cumpărate de 17 firme, însă numai trei şi-au depus ofertele: Delta ACM ‘93 Bucureşti, Tehnologica Radion Bucureşti şi SCT SA Bucureşti. Ultimele două au fost respinse „din cauza neîndeplinirii cerinţelor minime de calificare“, după cum explica la acea vreme primarul Craiovei, Antonie Solomon. SC Tehnologica Radion nu făcuse dovada unui contract valabil pentru staţiile de asfalt şi de betoane, iar preţul oferit de SCT nu ar fi fost fundamentat, arăta primarul. Aşa se face că Delta ACM ‘93 a câştigat licitaţia cu oferta de preţ mediu de 242,88 lei/mp de stradă asfaltată, în condiţiile în care oferta SCT fusese de numai... 1.308,14 lei/mp!

Semnat tot pe o durată de patru ani, acordul-cadru cu Delta ACM din anul 2009 a rămas destul de repede fără finanţare, întrucât firma cu pricina a asfaltat de toţi banii - circa 140 de milioane de lei - în doar un an şi jumătate. Pentru a evita o asemenea situaţie, Primăria

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 48 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 55 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Un bărbat înjunghiat a fost dus la spital în stare gravă. Poliția anunță că și-a scăpat singur un cuțit în picior, într-un magazin

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat înjunghiat într-un magazin din centrul municipiului Constanţa şi-ar fi provocat singur rana, din greşeală, în timp ce analiza ustensile de bucătărie i-ar fi scăpat din mână un cuţit, în zona piciorului, a informat Inspectoratul de Poliţie

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°